Prima pagină » Magazin » Gigi Becali are apă caldă 2 zile pe săptămână și își spală singur rufele

Gigi Becali are apă caldă 2 zile pe săptămână și își spală singur rufele

Gigi Becali are apă caldă 2 zile pe săptămână și își spală singur rufele

Gigi Becali are, la penitenciarul Jilava, doar două zile de apă caldă pe săptămână, perioadă în care se va îngriji nu numai de igiena personală, ci și de spălatul rufelor, scrie ring.ro.

Președintele Sindicatului lucrătorilor din penitenciarul Jilava, Florin Stoica, a declarat că deținuții se gospodăresc singuri și își spală singuri lenjeria intimă. „Deținuții se gospodăresc singuri, dar nu e ca acasă, apa caldă nu curge non-stop, e cu program, două zile pe săptămână. Păturile și cearșafurile se duc la spălătoria unității o dată pe săptămână. Rufele mici și le întind în celule, iar pe cele mari le întind afară”, a declarat Florin Stoica.

Becali nu face rabat de la aceste reguli, chiar dacă stă într-o zonă a închisorii separată de deținuții comuni. „Avem persoane protejate prin lege, foști judecători, procurori, polițiști, parlamentari, pe care suntem obligați să îi protejăm. Nu au contact cu alți deținuți, este o ușă care separă secțiile. Au acces separat la o curte pentru plimbare, doar a lor, și dacă îi ducem în instanță îi ținem într-o cabină micuță, ca să nu stea cu ceilalți deținuți”, a mai spus președintele SNLP Jilava.

Report de aproape 9 milioane de euro la LOTO 6/49. Numerele extrase la LOTO pe 13.06.2013

Recomandarea video

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Celebrul fotbalist la Steaua a ajuns boschetar: ”N-are casă, doarme pe străzi”
Prosport.ro
FOTO. Gafă vestimentară fără precedent! Ce a pățit vedeta a pus-o într-o ipostază mai mult decât jenantă
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Ce se întâmplă doctore
Cât de mult s-a schimbat Elena Băsescu! Nu o mai recunoști! Cum arată acum, la 45 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decembrie: Începe o nouă sesiune Rabla 2025. Câți bani primești pentru o mașină nouă
Descopera.ro
Cele mai periculoase locuri de pe Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Teoria atașamentului: De ce modul în care am fost iubiți în copilărie ne decide relațiile din prezent?