Gina Matache spune tot despre TATĂL FETELOR SALE. Ce se întâmplă cu el după ce a revenit de la Muntele Athos

Publicat: 17 10. 2023, 13:30

Gina Matache, în vârstă de 61 de ani, a vorbit despre Ion Matache, tatăl celor două fete ale sale, Delia și Oana. Bărbatul a revenit de ceva vreme de la Muntele Athos.

Gina Matache, mama Deliei, este o cunoscută interpretă de muzică populară și de petrecere. Mama Deliei, Gina Matache, a fost căsătorită de două ori. Prima dată cu Ion Matache, tatăl Deliei și al Oanei, care a ales viața monahală la începutul anilor 2000, și a doua oară cu instrumentistul Jan Mocanu, de care s-a despărțit în anul 2016. Gina Matache are o relație apropiată cu cele două fete ale sale.

Ion Matache, în vârstă de 59 de ani, a renunțat la călugărie după 20 de ani. Acesta s-a întors de la Muntele Athos în anul 2018 din cauza unor probleme de sănătate. Gina și Ion Matache locuiesc împreună în același apartament, dar în camere separarate, după cum a dezvăluit mama Deliei la emisiunea moderată de Cristina Șișcanu la Metropola TV.

Gina Matache spune tot despre tatăl fiicelor ei. ”Nu puteam să-l las în starea aia. Normal că l-am primit”

„El a avut problemele mari de sănătate și a plecat de acolo, Ce era să facă? Ăsta este adevarul. Acum a revenit acasă și l-am primit. Nu puteam să-l las în starea aia. Normal că l-am primit. El acum e ok, a trecut perioada grea, se deplasează singur, se îngrijește singur. Noi nu am făcut niciodată partaj. Ce să împart două-trei lemne? Mu m-am gândit să strâng avere, tot ce am avut am dat la copii. Stăm în același apartament, eu o cameră, el o cameră. Nu vreau casă mare, pentru ce? Să stau să fac curat două zile? Nu mai am ambiții de astea”, a declarat Gina Matache, potrivit click.ro.

Mama Deliei a vorbit și despre eventualitatea de a-și reface viața: „Bărbatul vieții mele? Încă îl aștept, vino mai repede! Să nu mă frece la cap, genul taci și înghite, să nu-și dorească lucruri imposibile sau să mă schimbe. Să fie chipeș, dar nu mai bătrân ca mine, mai tânăr să fie ca să țină pasul cu mine. Nu-mi plac învechiții, să aibă nebunia mea. Eu acum pot să-mi refac viața oricând”.


Despre averea sa, Gina Matache a afirmat: „Averea mea? Am o casă pe numele meu și o mașină. Nu-mi place să am grija banilor, doar să am confort, să am ce-mi trebuie în casă atât”.