Prima pagină » Magazin » Gloria Vanderbilt, un simbol în lumea modei, a pierdut lupta cu cancerul – VIDEO

Gloria Vanderbilt, un simbol în lumea modei, a pierdut lupta cu cancerul – VIDEO

Gloria Vanderbilt, un simbol în lumea modei, a pierdut lupta cu cancerul - VIDEO
Gloria Vanderbilt, membră a unei familii americane celebre, un simbol în lumea modei și mama realizatorului de televiziune de la CNN Anderson Cooper, a murit la vârsta de 95 de ani, din cauza unui cancer la stomac, luni, la New York, potrivit tmz.com.

Gloria Vanderbilt era moștenitoare a unei familii care a făcut avere, printre altele, în industria căilor ferate și care făcea parte din înalta societate newyorkeză.

Artistă, scriitoare, actriță, designer de modă – a lansat popularii jeanși Vanderbilt -, Gloria a fost și mama vedetei CNN Anderson Cooper, cei doi având o strânsă relație.

În anii 1930, Gloria Vanderbilt a fost subiectul unui mediatizat proces de custodie între mama sa, Gloria Morgan Vanderbilt, și mătușa paternă, Gertrude Vanderbilt Whitney. Ambele își doreau custodia copilului și controlul asupra averii sale, iar Gloria Morgan Vanderbilt a fost acuzată atunci că nu este un părinte potrivit. Procesul a stat la baza unei cărți și a unei miniserii TV, „Little Gloria … Happy at Last”, nominalizată la șase premii Emmy.

În anii 1970, Vanderbilt a devenit cunoscută în lumea modei, cu colecții de modă, parfumuri și altele.

În 1974, Paul McCartney lansa piesa „Mrs. Vandebilt”, inspirată din viața Gloriei.

Gloria a fost căsătorită de patru ori, iar printre soți s-a numărat celebrul regizor Sidney Lumet. De asemenea, a avut legături cu bărbați celebri, precum Howard Hughes, Marlon Brando, Frank Sinatra și Gene Kelly.

Viața i-a fost marcată și de tragedii: cel mai mare dintre fiii săi, din relația cu Wyatt Cooper, Carter Vanderbilt Cooper, s-a sinucis la vârsta de 23 de ani, în 1988.

În 1995, Gloria și-a vândut vila și s-a mutat cu Anderson, pentru a scrie cartea „A Mother’s Story”, despre viața sa după sinuciderea fiului cel mare.

În 2016, Gloria Vanderbilt și Anderson Cooper au lansat documentarul HBO „Nothing Left Unsaid”.

Autor