Gluma pe care Florin Piersic i-a spus-o lui Radu Beligan. ”Mi-a spus că nu prea i-a plăcut”
„Unu’ se duce la ofițerul Stării Civile și spune:
-Bună ziua, am venit să mă însor.
-Să va însurați? Dumneavoastră? Dar ce vârstă aveți?
-94 de ani.
-Extraordinar! Să vă însurați!
-Sunt viril, sunt puternic, mă iubesc muierile.
-Foarte bine, dar să știți că nu vă pot programa decât peste 10 zile.
-Peste 10 zile nu pot, că se însoară tata.
-Tatăl dumneavoastră se însoară?
-N-ar vrea, dar îl forțează părinții.
Și atunci Beligan mi-a zis: ‘Nu mi-a plăcut prea tare, dar oricum, sper să trăiesc mai mult decât trăia asta din bancul pe care l-ai spus'”, a spus Florin Piersic la priveghiul bunului său prieten.
Radu Beligan a murit miercuri, la 97 de ani, după șapte decenii petrecute pe scenă.