Google a înființat o companie de cercetare în sănătate
Google a înființat o companie de cercetare în sănătate cu activități focusate pe îmbătrânire și problemele cauzate de proces, condusă de Arthur Levinson, președintele companiei americane de biotehnologie Genetech, controlată de grupul elvețian Roche Holding, transmite Bloomberg.
Levinson a fost membru în consiliul de administrație al Google în perioada 2005-2009 și este în prezent președintele Apple, membru în boardurile mai multor companii farmaceutice și de biotehnologie și în Consiliul Director al Broad Institute, centru de biomedicină și genetică afiliat universităților MIT și Harvard.
Noua companie, denumită Calico, este un proiect al directorului general al Google Larry Page, care se numără printre investitorii fondatori.
Google se extinde astfel în domeniul sănătății, Page notând într-o postare pe blogul companiei că noua afacere este foarte diferită față de activitatea actuală.
Page a anunțat în acest an că a fost diagnosticat cu paralizie la coarda vocală stângă, care poate cauza voce răgușită și probleme de respirație.
„Bolile și îmbătrânirea ne afectează tuturor familiile. Cu o gândire pe termen lung în ceea ce privește sănătatea și biotehnologia, cred că putem îmbunătăți milioane de vieți”, a afirmat cofondatorul Google în postarea de pe blogul companiei.
Google investește tot mai mult în sectoare străine de activitatea de bază, de IT, publicitate online și servicii pe internet. Fondul de capital de risc al grupului, Google Ventures, a investit deja în mai multe companii din domeniul sănătății. Printr-o divizie de cercetare, compania este implicată și în dezvoltarea de ochelari computerizați și sisteme de navigație autonomă pentru automobile.
Google nu a făcut nicio precizare în ceea ce privește valoarea investiției în noua companie.
Tim Cook, directorul general al Apple și un apropiat al fostului CEO Steve Jobs, este de asemenea citat în postarea de pe blogul Google.
„Pentru prea mulți prieteni și membri ai familiilor noastre, viața a fost scurtată sau afectată sever. Arthur Levinson este unul dintre acei nebuni care cred că lucrurile nu trebuie să fie așa. Nu există cineva mai potrivit pentru a conduce această misiune și abia aștept să văd rezultatele”, a afirmat Cook.
Steve Jobs a murit în 2011, la vârsta de 56 de ani, după complicații în urma unui cancer la pancreas.
Acțiunile Google au urcat miercuri la New York cu 1,9%, la 903,32 dolari, și afișează un câștig de 28% de la începutul anului.