Google a retras de la vânzare ediția de 16 GB a tabletei Nexus 7
Ediția cu 16 GB memorie internă a tabletei Nexus 7 a fost retrasă temporar de la vânzare, după ce stocurile inițiale de produse au fost epuizate în întregime.
Aparent, Google a subestimat cu mult succesul de care avea să se bucure versiunea de 16 GB a tabletei Nexus 7, pregătind un volum prea mic de produse pentru lansarea inițială, întreținut de fabrici a căror capacitate de producție nu poate ține pasul cu cererea venită din piață. Drept urmare, Google s-a văzut nevoit să retragă de la vânzare noua tabletă pentru a nu ajunge în situația de a nu putea onora in timp util comenzile primite.