Grădină Senzorială în care oamenii pot păși desculți, experimentând adevărate terapii de relaxare. Proiectul este unic în România
Grădina Senzorială a fost amplasată pe o suprafață de 750 mp în incinta Grădinii Botanice din Galați. În acest spațiu se află 5 grădini verticale cu plante aromatice și spații de relaxare cu șezlong-uri. Cei care intră în grădina simțurilor sunt îndemnați să pășească desculți pe o alee terapeutică din pietriș, piatră de râu, conuri, fân, cărămidă, nisip, scoarță de copac și bușteni, scrie Adevărul.
Terapia de relaxare continuă prin intermediul celor zece scaune de exterior din lemn (tip șezlong), pe care iubitorii de natură se pot așeza pentru a asculta natura sau a simți mirosul plantelor aromatice din alveolele situate la intrarea în grădină.
Zona inedită este un proiect finanțat de Mol România-Fundația pentru Parteneriat în Programul Spații Verzi-Componenta Spații Verzi Urbane 2014. Galați „Putem spune că această Grădină Senzorială este unică în România, suntem singura Grădină Botanică din țară unde publicul are parte de un asemenea loc, în care se îmbină grădinile verticale cu plantele aromatice și aleea terapeutică. Publicul va experimenta văzul, mirosul, gustul și simțul tactil într-un mod inedit „, a declarat ing.Paul Lupoae, șef Secție Grădina Botanică.
Accesul publicului vizitator în cadrul Grădinii Senzoriale este inclus în prețul biletului de intrare la muzeu și se face în timpul programului de vizitare al instituției. Pentru cei care vor să beneficieze de asistență de specialitate în Grădina Senzorială, partenerii implicați în acest proiect pun la dispoziție, pe bază de programare, 32 de ghizi voluntari – studenți și elevi, instruiți de cadre didactice de la Facultatea de Medicină și Farmacie din cadrul Universitătii „Dunărea de Jos” Galați.