„Granițele Europei: o amenințare, o zonă gri sau o zonă de negociere?” Andrei Pleșu și patru istorici din Germania, Turcia și Ucraina dau răspunsul

„Granițele Europei: o amenințare, o zonă gri sau o zonă de negociere?” – aceasta a fost tema conferinței susținute sâmbătă seara la Teatrul Odeon din Capitală de filosoful Andrei Pleșu, istoricul turc Edhem Eldem, istoricul și publicistul ucrainean Yaroslav Hrytsak, și istoricii germani Jorn Leonhard și Karl Schogel.

Dezbaterea, parte a evenimentului „1914-2014. Și dacă Europa eșuează?”, a dus în discuție subiecte sensibile referitoare la incluziunea sau, dimpotrivă, excluderea anumitor țări dintr-o uniune de tip politic sau economic a Europei, dar și plasarea lor într-o poziție „neutră”, servind ca simplu „coridor”.

„Multe din țările Europei Centrale și de Est au suferit, în anii Războiului Rece, de un sindrom al excluziunii. Se simțeau europene, dar nu aveau acces la masa comunitară. După 1989, în perioada de pre-aderare la UE, s-a trecut de la sindromul excluziunii, la unul al non-apartenenței: nu mai exista lagărul socialist, dar nu exista încă o absorbție definitivă în perimetrul instituțional al Vestului. Riscul era o indefinită prelungire  a unui statut de zonă gri”,  arătat Andrei Pleșu în prologul conferinței.  În acest context, filosoful a amintit de un articol publicat de sociologul german Wolf Lepenies, care susțiea că anumite teritorii, precum Ucraina și Turcia, ar trebui să accepte un statut de trading zones, de intermediari, funcția lor fiind aceea de a tempera confruntările, de a concilia, evitând astfel deranjarea vecinilor răsăriteni.

„Ucraina poate fi și una și alte: și zonă gri,  și zonă de schimb, iar uneori poate fi considerată chiar o amenințare pentru vecinii ei, pentru Europa sau chiar pentru ea însăși”, a comentat Yaroslav Hrytsak. Chiar și așa, integrarea Ucrainei în UE reprezintă un lucru important nu doar pentru cetățenii acestei țări, ci ar trebui să fie considerat un avantaj pentru toate celelate state membre, susține istoricul ucrainean.

„Dacă vrei să supraviețuiești în vremea dinozaurilor, trebuie să fii donozaurul”, a spus Hrystak.

Referindu-se la situația țării sale, care acum este candidat oficial la aderarea la Uniunea Europeană, istoricul turc Edhem Eldem a comentat, cu o ușoară ironie, întreg procesul de integrare, făcând comparație cu felul în care lucrurile s-au desfășurat în cazul României și al Bulgariei.

„Când au vrut să intre în UE, românii au fost întrebați Unde au fost lansate bombele atomice în 1945?. Au răspuns, a fost ok, au intrat. Bulgarii au fost întrebați Câte persoane au murit în atacul de la Hiroshima?  Au zis o un număr, ok. Când au ajuns la noi, au zis Enumerați numele tuturor victimelor de la Hiroshima, în ordine alfabetică inversă„, a glumit acesta.

Istoricul a continuat discuția pe un ton similar chiar și atunci când a venit vorba despre excluziunea anumitor state, aflate la „marginea” Europei din punct de vedere geografic, arătând că acesta nu este un argument plauzibil: „Să ne gândim la Elveția. E la margine Europei practic, la granița continentului, și totuși nu îi plânge nimeni de milă”, a afirmat el.

Pe de altă parte, germanul Jorn Leonhard a arătat că, în opinia sa, Uniunea Europeană nu trebuie privită ca „un club exclusivit”, în care au acces doar anumite țări sau persoane.

O opinie similară a exprimat și istoricul Karl Schogel, care a arătat însă că, totuși, promovarea unuie astfel de idei, a unei uniuni politice care nu ține cont de idei de tipul acesta, care permite extinderea „necontrolată” ar putea să ducă la disfuncționalitatea sa.

Cât privește puterea pe care Rusia o exercită în momentul de față, Schogel a arătat că, deși nu dorește să îl „demonizeze” pe Vladimir Putin, ar trebui totuși ca fiecare dintre state să-și pună un semn de întrebare cu privire la viitor și la influențele pe care deciziile de la Moscova le au asupra lumii.

Conferința de la Teatrul Odeon a fost co-organizată de Colegiul Noua Europă, alături de Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung, S. Fischer Stiftung și Allianz Kulturstiftung și finanțată de Reprezentantul Guvernului Federal pentru Cultură și Media.