„Profesorii nu își dau seama cât de importantă este atingerea și că, lipsa atingerii este, în sine, o formă de abuz psihologic”, a explicat psihologul pediatru Sean Cameron.
Părerea sa este împărtășită de psihologii din întreaga lume, care fac apel către toate școlile să schimbe atitudinea profesorilor în ceea ce privește contactul tactil cu elevii, explicându-le și părinților că atingerile nu doar că sunt necesare, ci constituie o parte integrată a relației profesor-elev.
Profesorul Fancis McGlone, specialist în neuroștiință afectivă la Universitatea John Moores din Liverpool a spus că o simplă mângâiere pe creștetul capului este un lucru esențial în dezvoltarea creierului elevului.
„Demonizarea atingerilor este un lucru oribil, conduce la apariția unei alte forme de abuz. Dovezile științifice nu pot fi contestate. Nu spun un nonsens, vorbesc despre dovezi din neuroștiință”, a spus acesta.
Psihologii afirmă că privarea elevilor de orice atingere conduce, practic, la privarea copiilor de o reacție umană extrem de firească.
Desigur, există riscul ca aceste manifestări să fie interpretate greșit, iar profesorului să îi fie aduse anumite acuzații. Totuși, păstrate într-o limită normală, manifestările afective între profesori și elevi sunt necesare.