Prima pagină » Magazin » Hackerii au șocat un oraș suedez. Ce imagini au difuzat pe panourile publicitare

Hackerii au șocat un oraș suedez. Ce imagini au difuzat pe panourile publicitare

Hackerii au șocat un oraș suedez. Ce imagini au difuzat pe panourile publicitare
Mai mulți călători care au ajuns într-o stație de autobuz din centrul orașului Malmö, Suedia, au avut parte de o supriză atunci când au văzut afișate, pe panoul electronic folosit pentru reclame, clipuri video pentru adulți.

Conform Go4it, incidentul s-a petrecut duminica trecută în jurul orei 16:00.

Maria Escalante, femeia care a trimis o înregistrare video cu incidentul la publicația Aftonbladet, a declarat că tipul de conținut pornografic afișat în stație era „hardcore”.

Potrivit martorilor, clipurile XXX au fost rulate aproximativ 10 minute, iar atacul a vizat doar panoul respectiv.

Global Agencies, compania care administrează panoul publicitar, a depus o plângere la poliție, notează Go4it.

„Sistemul ar trebui să fie sigur acum și nu știu cum cineva a reușit să îl compromită”, a declarat un reprezentant al companiei.

Potrivit Aftonbladet, clipurile explicite afișate în stație sunt de pe site-ul Meatspin.com, care a mai fost folosit în 2013 într-un atac informatic asupra Universității din Florida.