Halle Berry și Olivier Martinez așteaptă un copil
Actrița Halle Berry și partenerul său de viață, actorul Olivier Martinez, așteaptă primul lor copil, potrivit purtătorului de cuvânt al artistei, citat de accesshollywood.com.
Actrița în vârstă de 46 de ani este însărcinată în trei luni și se pare că va naște un băiețel, potrivit tmz.com.
Halle Berry mai are o fiică, Nahla, în vârstă de cinci ani, cu fostul ei partener de viață, modelul canadian Gabriel Aubry.
Berry s-a logodit în timpul sărbătorilor de iarnă din 2011 cu actorul Olivier Martinez, în vârstă de 47 de ani.
Actrița americană a fost căsătorită cu jucătorul de baseball David Justice, în perioada 1993 – 1997, și cu cântărețul Eric Benet, în perioada 2001 – 2005.
Francezul Olivier Martinez a avut o relație de lungă durată cu cântăreața australiană Kylie Minogue, de care s-a despărțit în anul 2007. Acesta va fi primul lui copil.
Halle Berry a câștigat un premiu Oscar în 2002, pentru prestația ei din filmul „Puterea dragostei/ Monster’s Ball”, devenind astfel prima actriță afro-americană din istorie care a câștigat această distincție.
ROMÂNII AU TALENT. Peste 6,5 milioane de telespectatori au urmărit semifinala emisiunii