Halle Berry, spitalizată după un accident suferit pe platourile de filmare
Actrița americană Halle Berry a fost transportată cu ambulanța la un spital din Los Angeles, marți seară, după ce a suferit un accident pe platourile unde se filmează cel mai recent lungmetraj în care a fost distribuită, thrillerul „The Hive”, informează femalefirst.co.uk.
Actrița în vârstă de 45 de ani filma o scenă pentru acest lungmetraj, în care joacă alături de Abigail Breslin și David Otunga, în momentul în care s-a produs accidentul. Halle Berry a fost transportată cu ambulanța la spitalul Cedars Sinai din Los Angeles.
Nu se cunosc cu exactitate circumstanțele accidentului în care a fost implicată actrița americană. Potrivit site-ului X17Online.com, Halle Berry a căzut pe scări sau a fost lovită de un obiect căzut de la înălțime.
Platoul de filmare a fost închis după producerea accidentului.
Aceasta este pentru a doua oară în această lună când o actriță a fost accidentată pe platourile de filmare.
Kristin Chenoweth a fost și ea spitalizată – la Bellevue Hospital din New York – după ce a fost lovită de o bucată desprinsă din sistemul de iluminare de pe platourile unde se filmează episoadele pentru serialul de televiziune „The Good Wife”. Actrița a suferit răni minore și a externată după scurt timp.
Halle Berry a câștigat un premiu Oscar în 2002, pentru prestația ei din filmul „Puterea dragostei/ Monster’s Ball”, devenind astfel prima actriță afro-americană din istorie care a câștigat această distincție.