Prima pagină » Magazin » Harry, mesajul rușinos pe care Regina nu credea că o să-l audă vreodată în viața ei. Lumea s-a împărțit în două

Harry, mesajul rușinos pe care Regina nu credea că o să-l audă vreodată în viața ei. Lumea s-a împărțit în două

Mesajul spus de prințul Harry când a văzut-o pe viitoarea sa soție în fața altarului

Respectându-se protocolul,  Meghan Markle s-a lăsat așteptată la altar, timp în care Prințul Harry părea foarte încordat din cauza emoțiilor. Experți care știu să citească pe buze au deslușit de la distanță câteva dintre discuțiile cu fratele său, dar și cu Meghan, iar cel puțin discuția cu viitoarea soție, dacă va ajunge la urechile Reginei Elisabeta a II-a , o va face să intre în pământ de rușine.

Astfel, dacă fratelui său mai mare i-a mărturisit că-l strâng foarte rău pantalonii, în momentul în care a văzut-o pe Meghan că se îndreaptă spre altar, Prințul Harry s-a făcut numai un zâmbet și si-a spus „Arăți minunat”. Imediat după aceea, însă, Harry a scăpat „porumbelul” și i-a spus, râzând: „I”m sh*tting it (n.r. Fac pe mine)”. Meghan a început să râdă pe sub voal și l-a strâns puternic de mână, iar în momentul în care video-ul a apărut pe internet lumea s-a împărțit în două.

Nu puțini sunt cei care îl înțeleg pe prinț și spun că din cauza emoțiilor să fi spus acest lucru, dar cei care țin foarte mult la „etichetă” sunt de părere că un prinț ar trebui să fie capabil să se controleze și să fie atent ce spune.

Recomandarea video

Mediafax
Vin ninsorile: meteorologii anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară sub cod galben
Digi24
Bloggerii ruși îi fac imagine lui Putin cu poze din România. Fotografii de la SRI Antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Crăciun sub imperiul zăpezii și al frigului în București
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
„Teamă în rândul duşmanilor”. Liderul de la Casa Albă dezvăluie un plan pentru nave de război „clasa Trump”, mai mari și mai puternice
Cancan.ro
Oana Mizil a fugit din țară cu fetița! Unde se ascunde acum fosta iubită a lui Marian Vanghelie
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?