Harvey Weinstein, inculpat pentru viol, riscă 25 de ani de închisoare
Miercuri, un mare juriu l-a inculpat pe Weinstein pentru viol și alte delicte cu caracter sexual, după ce producătorul de film s-a predat, vineri, Poliției newyorkeze, care l-a reținut și i-a adus la cunoștință acuzațiile. Vineri seară, Weinstein a fost eliberat pentru o o cauțiune de 1 milion de dolari.
Weinstein a refuzat să depună mărturie în fața marelui juriu, iar șeful echipei de avocați a acestuia, Ben Brafman, a anunțat într-un comunicat că producătorul va pleda NEVINOVAT și se va apăra împotriva acuzațiilor aduse. Brafman a mai spus că se așteaptă ca Weinstein să fie achitat.
Weinstein „a fost pus sub acuzare pentru viol, delicte cu caracter sexual, abuz sexual și comportament sexual nepotrivit, pentru incidente privind două femei”, se arăta într-un comunicat al Poliției din New York, dat publicității vineri. Tot vineri, producătorul de film și-a lăsat pașaportul în custodia oficialilor și și-a dat acordul să poarte dispozitiv de monitorizare.
Faptele datează din 2004 și 2013, iar Poliția nu a făcut publică identitatea celor două victime.
Presa americană a scris însă că una dintre ele ar fi actrița Lucia Evans.
Autoritățile federale analizează și dacă Weinstein „a ademenit sau determinat vreo femeie să treacă granița statului cu scopul de a comite o infracțiune sexuală”, potrivit presei americane.
Peste o sută de femei, printre care actrițe precum Rose McGowan și Gwyneth Paltrow, l-au acuzat pe Harvey Weinstein de hărțuire sexuală, viol sau agresiune, în urma apariției, la începutul lunii octombrie 2017, a unui articol în The New York Times în care erau oferite detalii cu privire la mai multe plângeri pe numele producătorului de film. Weinstein, în vârstă de 66 de ani, a negat acuzațiile, dar este subiectul mai multor anchete ale Polițiilor din New York, Los Angeles și Londra. Aceasta este, însă, prima oară când este și inculpat.
Producătorul a făcut tratament pentru dependența de sex în ultima perioadă.