Prima pagină » Magazin » Holograf lansează un nou album și dedică o piesă DNA

Holograf lansează un nou album și dedică o piesă DNA

Holograf lansează un nou album și dedică o piesă DNA
Trupa Holograf va lansa un nou album, pe 14 noiembrie, la Sala Polivalentă din București, iar una dintre melodii ar urma să fie intitulată "Mafia" și să fie dedicată Direcției Naționale Anticorupție (DNA), potrivit lui Edi Petroșel, membru al formației.

Dan Bittman, Edi Petroșel și Iulian Vrabete, trei dintre membrii Holograf, au anunțat detaliile privind noul album luni, într-o emisiune la Magic FM.

Noul album al trupei Holograf va fi lansat pe 14 noiembrie, la Sala Polivalentă, primul single de pe noua apariție discografică fiind „De câte ori să te iubesc”. Artiștii au precizat că nu au ales încă un titlu pentru noul lor album.

 

 

„Pe album vom face niște bonusuri. O să refacem niște piese mai vechi. Una ne-am gândit s-o dedicăm DNA-ului și se cheamă «Mafia»”, a spus Edi Petroșel.

Totodată, Dan Bittman a respins zvonurile apărute după lansarea piesei „Și îngerii au demonii lor”, împreună cu trupa Kazibo, legate de o eventuală despărțire de Holograf. „Numai România este țara zvonurilor și a zvoneurilor. Mi-au plăcut foarte mult și piesa și băieții ăștia doi și de fapt am fost legat și dus cu forța în studioul lor”, a spus Bittman.