IARNA SE APROPIE. Casele Stark, Targaryen, Lannister și Baratheon, incluse într-o SERIE LIMITATĂ de whiskey

Publicat: 06 10. 2018, 13:43

Nu, nu este o glumă. A apărut pe piață o gamă limitată de whiskey scoțian ce este inspirată de cele Șapte Regate din Westeros, locul unde se desfășoară povestea și de familiile proeminente din serial, informează USA Today.

Gigantul producător Diageo a realizat o linie specială numită White Walker/Umblătorul Alb de Johnnie Walker și o colecție de whiskey, obținut exclusiv din malț de orz, care va apărea în noiembrie.

White Walker, un amestec de două scotch-uri de malț, obținut exclusiv din malț de orz, de la distileriile Cardhu și Clynelish din nordul Scoției, este menit să fie servit la rece. Când este pus în congelator, cerneala termocromică albă și albastră a flaconului de 750 de mililitri va străluci, acest lucru amintind de lumina fosforescentă emisă de ochii maleficilor umblători albi, personaje ale serialului.

Scoția de Nord se confruntă cu „ierni grele și lungi, care influențează apoi lichidul ce este pus într-o sticlă de White Walker”, a explicat Dan Sanborn, vicepreședinte al culturii și parteneriatelor la Diageo.

Fiecare dintre cele opt tipuri de whiskey de malț Game of Thrones este creat de un alt distilator scoțian deținut de Diageo, numărul șapte este inspirat de Casele familiilor din Westeros, iar ultimul de Rondul de Noapte. Whiskey-ul scoțian din casa Targaryen, care are arome de cuișoare și măr roșu, a fost făcut de distileria Cardhu. Două femei, Helen Cumming și nora sa, Elizabeth, sunt figuri proeminente ce au făcut istorie în cadrul distileriei.

La acea vreme, vorbim de începutul anilor 1800, industria a fost „aproape în întregime dominată de bărbați. Am vrut cu adevărat să aducem spiritul lui Daenerys Targaryen” (un personaj cunoscut sub numele de „Mama Dragonilor”), a spus Sanborn

Un alt whiskey, cel al Casei Lannister, este un scotch în vârstă de 9 ani de la Lagavulin. Casa Stark vine la înaintare cu „Iarna înghețată”, realizat de Dalwhinnie, una dintre cele mai bine cotate distilerii din Scoția.

„Este rece și îndepărtat la fel ca Winterfell (casa familiei Stark). Am vrut cu adevărat să avem un whiskey și o regiune care să corespundă valorilor fiecărei case”.

Mixul White Walker și malțurile pe bază de orz sunt noi în Statele Unite, două dintre ele – Casa Targaryen, realizat de Cardhu,  și cel al Casei Baratheon, obținut de Royal Lochnagar – au fost vândute ca whisky-uri Game of Thrones pe piețele globale selectate.

Acesta nu este primul demers neobișnuit pentru brand, care a câștigat premiul Emmy pentru dramă de excepție de trei ori. Berăria Ommegang a lansat o linie oficială de bere „Game of Thrones”.

Berea și vinul au jucat un rol important  în „Game of Thrones”, cu Tyrion Lannister (Peter Dinklage) care a fost atras de ambele. Vinul a fost cheia în moartea a cel puțin două personaje, dar scotch-ul și whiskye-ul nu au primit rolul pe care îl meritau.

Foto: Hepta/ Ravish Kumar/ Twitter