Institutul Cultural Român (ICR) urmează să deschidă opt librării-galerii în câteva metropole culturale, precum New York, Londra, Roma și Paris, reprezentanții instituției declarând pentru MEDIAFAX că suma totală pentru înființarea acestora se ridică la 320.000 de euro.
Potrivit unor informații obținute de MEDIAFAX de la Direcția de Comunicare a Institutului Cultural Român (ICR) privind înființarea galeriilor-librării, în ceea ce privește costurile deschiderii unei astfel de unități, acestea vor varia în funcție de soluția aleasă, reprezentanții instituției punctând că „este limpede că se vor situa la aproximativ 40.000 de euro pentru fiecare unitate, pe an”.
În luna mai, ICR anunța, printr-un comunicat de presă, că în New York, Londra, Roma, Berlin, Madrid, Paris, Viena și Tel Aviv vor fi deschise librării – galerii, pentru „a prezenta mai amplu și în mod continuu publicații și alte opere realizate în România”.
Așadar, o sumă totală privind înființarea acestor librării – galerii în străinătate se poate ridica la 320.000 de euro, având în vedere că ICR anunță deschiderea a opt astfel de unități.
De asemenea, reprezentanții ICR spun că „suma comunicată (de 40.000 de euro/ unitate/ an, n.r) reprezintă o estimare a costurilor medii de administrare anuale pentru fiecare librărie-galerie a cărei deschidere este preconizată”.
În acest context, instituția informează că, în privința investiției inițiale necesare pentru fiecare unitate, un cuantum va fi comunicat în momentul încheierii discuțiilor cu potențialii parteneri ai Institutului Cultural Român în acest demers.
Totodată, ICR precizează că, în acest moment, instituția examinează trei soluții de organizare a librăriilor – galeriii românești din străinătate. Astfel, încheierea de acorduri cu librării din capitalele respective, prelungirea în acest domeniu a activității institutelor culturale românești din străinătate și închirierea de spații și crearea de unități distincte sunt posibilitățile analizate de Institutul Cultural Român.
„Soluțiile vor fi alese în funcție de situația de la fața locului. De pildă, la Londra, a fost luată deja inițiativa constituirii unei astfel de unități. Se preconizează crearea unei rețele de vânzare prin semnarea unui contract cu Librăria Europeană din Londra și prin parteneriate cu editurile care produc cărțile vizate – literatură în limbile engleză, română și în alte limbi, Londra fiind o metropolă multiculturală și turistică, dar și dicționare, albume de artă, ghiduri – CD-uri și DVD-uri”, au declarat reprezentanții ICR pentru MEDIAFAX.
Pe de altă parte, aceștia au menționat că, în 2013, „ICR a cheltuit pentru participarea la târgurile de carte aproximativ 900.000 euro. În mod cert, librăriile-galerii costă mai puțin. Costurile vor varia în funcție de soluția aleasă, dar e limpede că se vor situa la aprox. 40.000 euro/unitate/an. ICR a început demersurile, iar finanțarea lor intră parțial în bugetul 2013 și, mai amplu, în cel din 2014. ICR va căuta să coopereze cu Ministerul Culturii, cu cel al Educației, precum și cu alte instituții și organizații din țară implicate în promovarea culturii române”.
Președintele Institutului Cultural Român, Andrei Marga, a solicitat, luni, majorarea bugetului ICR cu peste 15 milioane de lei, cu ocazia rectificării bugetare, potrivit unei scrisori trimise de acesta conducerii Senatului.
Marga arată că, prin bugetul pentru anul 2013, de 29.116.000 lei, inferior celui din anul precedent, de 43.000.000 lei, ICR a fost deja constrâns să comprime unele activități.
„După cum se știe, mai mulți bani cheltuiți chibzuit înseamnă mai multă și mai durabilă promovare a culturii române în străinătate, conform misiunii încredințată de legea Institutului Cultural Român”, susțiune Andrei Marga.
El spune că, atunci când a fost adoptat bugetul pe 2013, Ministerul Finanțelor Publice și președintele Comisiei pentru cultură din Senat au cerut conducerii ICR să nu se opună propunerii de buget avansată de Guvern, „căci bugetul va fi rectificat la proxima rectificare”.
„Ora acesteia a sosit, iar suplimentarea bugetului ICR este indispensabilă”, concluzionează președintele ICR, solicitând ca bugetul institutului să fie rectificat pozitiv, la o valoare totală de 44.376.000 lei.
Andrei Marga enumeră în textul scrisorii acțiunile majore „care trebuie finanțate prin rectificarea bugetară”, printre care expozițiile itinerante „Mari pictori – metadecorativul”, „Societatea informațională în România”, „Sculptura română brâncușiană și postbrâncușiană”, seria itinerantă de conferințe „Criza 2008-2013. Răspunsuri românești” și finanțarea achiziționării și transferului de cărți produse de edituri românești pentru actualizarea fondului de carte din mari biblioteci ale lumii.
(Diana Parvulescu)