Ducii de Sussex au ales, în urmă cu câteva săptămâni, să petreacă o duminică liniștită alături de bebelușul lor în barul The Rose & Crown din Windsor, Marea Britanie, nu foarte departe de Frogmore Cottage, locuința lor, potrivit unor fotografii obținute de platforma tmz.com.
Harry l-a adus pe Archie adormit într-o scoică auto, acoperit cu o păturică, iar Meghan avea cu ea o geantă cu lucruri de bebeluș.
I read: „not a single peep outta the little guy – even when Mom changed his nappy” CHANGING DIAPER ON THE TABLE IN A PUB? Yeah right!
Prince Harry & Meghan Markle Take Archie Out to a Pub https://t.co/FwdvjiT6lh via @TMZ pic.twitter.com/1n3goi8TZ3
— Hege K Hansen (@hegkhan) September 18, 2019
Familia prințului a rămas aproximativ două ore în acel bar, iar Archie a fost foarte liniștit, inclusiv când mama sa i-a schimbat scutecul.
Surse au declarat pentru tmz.com că prințul și ducesa au fost tratați ca niște clienți obișnuiți. Totuși, cei trei erau însoțiți de gărzi de corp, dar și de doi ofițeri de poliție.
Aceasta a fost prima ieșire neoficială a micului Archie de la nașterea sa. Copilul a mai putut fi văzut în public în iulie, la un meci de polo în interes caritabil la care au participat părinții săi și ducii William și Catherine de Cambridge, alături de copiii lor.
Prințul Harry, în vârstă de 35 de ani, al șaselea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, și fosta actriță americană Meghan Markle, în vârstă de 38 de ani, s-au căsătorit pe 19 mai 2018, după o relație de doi ani. Archie Harrison Mountbatten-Windsor, primul lor copil, s-a născut pe 6 mai. Cel de-al optulea strănepot al reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii este al șaptelea în ordinea succesiunii la tron.