Ikea lansează prima sa bicicletă, cu instrucțiuni de asamblare. La ce preț o vor putea cumpăra românii
În august anul acesta, retailerul de mobilă suedez Ikea va intra pe piața bicicletelor, lansând prima sa bicicletă care se va numi „Sladda”, potrivit The Telegraph.
„Sladda”, car în suedeză înseamnă „a aluneca pe trotuar”, este primul produs al Ikea în sectorul de transporturi și, așa cum ne-am obișnuit deja, aceasta vine dezasamblată, cu instrucțiuni de montare.
Făcută în parteneriat cu Veryday, un studio de design al cărui client este și producătorul de mașini sport suedez Koenigsegg, bicicleta unisex va fi disponibilă într-o singură culoare și în două mărimi.
„Sladda este precum o tabletă cu aplicații, în sesnul în care o poți personaliza cu diferite accesorii adaptate pentru a face mai ușoara viața de zi cu zi a clientului. Sladda ajută utilizatorul să înlocuiască mașina și astfel să participe activ la un mediu nepoluant”, a spus Oskar Juhlin, directorul de design industrial al Veryday.
Bicicleta se va vinde la prețul de aproximativ 2.400 de lei (450 de lire sterline), pentru ambele variante de mărimi, cu reducere pentru clienții care dețin un card Ikea Family.
Poate este puțin cam mult spus că Sladda va înlocui mașina, dar există un accesoriu opțional, un suport pentru bicilcetă care se poate atașa la mașină.
Bicicleta folosește o metodă de distribuție pe curea, astfel producâtorul evitând coroziunea lanțului clasic și va avea frână la pedală. Aceasta va mai avea un sistem de schimbare de viteză automat care a fost inventat prima oară de Bioshift anul trecut.
„IKEA nu face doar lucruri, ci folosim designul pentru a face lucruri mai bune. Lucrăm cu ceea ce numim Democratic Design și ne asigurăm că produsele noastre sunt utile, proiectate frumos și sunt durabile la prețuri modeste”, a spus Marcus Engman, șeful departamentului de proiecare al IKEA.
Purtătorul de cuvânt al companiei IKEA, Annique van der Valk a spus că este de părere că produsul Sladda va fi un „hit”.