Imaginea anului: un pui de focă, salvat datorită ”intervenției” unor vaci
Femela focă, de numai cinci zile, a fost descoperită cu ajutorul unui telescop de către un ornitolog de la ‘Royal Society for the Protection of Birds’ (RSPB) care a observat că vacile se uitau cu mare atenție într-o singură direcție pe sol și împingeau cu botul ceva minuscul.
Ian Ellis, 67 de ani, din Boston, și directorul RSPB Tony Colletta au dus puiul la centrul Natureland pentru a fi îngrijit, fiind slăbit și deshidradat. Directorul centrului Natureland Richard Yeadon a apreciat că puiul de leu-de-mare a naufragiat când au venit valurile mari.
Puiul de focă a fost hrănit cu ajutorul unui tub special care-i introducea mâncare lichidă direct în stomac, primind și o cantitate consistentă de herring pentru a câștiga rapid în greutate.
Botezat ‘Celebration’ pentru a marca aniversarea a 50 de ani de existență a centrului Natureland, puiul de focă va fi monitorizat cu atenție câteva zile până ce va ajunge la o greutate de aproximativ 30 de kg și va putea să se hrănească singur, după care va fi eliberat în apele oceanice.
Centrul Natureland salvează anual în jur de 30-50 de foci, scrie Agerpres.