Imaginea unor bătrâni într-o casă maramureșeană, premiată la National Geographic Photography Contest
În această fotografie, bărbatul este surprins în timp ce este așezat pe pat, pierdut în gânduri, iar, alături, soția lui pregătește pâinea folosită la împărtășanie (euharistie). Atmosfera sărăcăcioasă și tristă surprinsă în această fotografie este atenuată de imaginea unei pisici, care doarme în pat, alături de bătrân.
Fotografia a fost realizată în satul Sârbi din Maramureș, de Roberto Fiore, potrivit informațiilor publicate pe site-ul National Geographic.
FOTO: nationalgeographic.com/Roberto Fiore
Câștigătoarea marelui premiu al National Geographic Photography Contest 2014 este fotografia „A Node Glows in the Dark”, realizată de Brian Yen în Hong Kong.
Fotografia prezintă interiorul unui vagon de tren aglomerat, distingându-se în centrul imaginii chipul unei tinere, luminat de ecranul telefonului mobil.
National Geographic este un lider în domeniul fotografiilor. La ediția din acest an a National Geographic Photography Contest au fost înscrise peste 9.200 de fotografii, din peste 150 de țări, la competiție participând atât fotografi profesioniști, cât și amatori.
Concursul a avut trei categorii – oameni, locuri și natură -, fiind jurizat de o comisie alcătuită atât din fotografi ai National Geographic, cât și de alți experți în domeniu.
Câștigătorul marelui premiu va primi 10.000 de dolari, dar și o călătorie la sediul central din Washington, SUA, al National Geographic, pentru a participa la seminarul anual de fotografie al organizației, care se va desfășura în ianuarie 2015.