IMAGINI rare cu primii „pământeni” trimiși în spațiu: cimpanzeii pregătiți de NASA în anii `60. VIDEO
În ianuarie 1961, americanii au hotărât să trimită, experimental, în spațiu, un cimpanzeu, pentru a vedea care sunt șansele lui de supraviețuire în afara atmosferei, cu puțin timp înainte ca rușii să trimită un om pe orbită, scrie Daily Mail.
40 de cimpanzei au fost pregătiți timp de trei ani de Forțele Aeriene americane, pentru lansarea în spațiu, animalele fiind învățate sarcini simple, de a răspunde la semnale luminoase și sonore transmise de pe Pământ.
Cimpanzeul Ham, în vârstă de trei ani, a rămas celebru după zborul din 31 ianuarie 1961, când animalul a fost lansat pe orbită din Florida, iar după o „călătorie” de 16 minute și 39 de secunde, el revenind în siguranță pe Pământ. Ham a ajuns la altitudinea de 252.000 de metri, din cauza unei erori, după ce inițial zborul fusese programat până la 185.000 de metri.
Capsula a revenit pe Terra în Oceanul Atlantic iar după ce Ham a fost recuperat, a primit cadou un măr și o jumătate de portocală.
Rușii o trimiseseră, în noiembrie 1957, în spațiu, pe Laika, o cățelușă, primul animal lansat în afara orbitei și prima ființă decedată în afara Pământului. Spre deosebire de Ham, animalul a murit în spațiu după șapte zile, întrucât a rămas fără oxigen. De altfel, Sputnik 2, nava sovietică care a transportat-o pe Laika nu a fost proiectată pentru întoarcere, soarta animalului fiind decisă de la startul misiunii.
Potrivit veterinarilor care l-au consultat imediat după întoarcere, Ham nu a suferit în urma aventurii sale și a trăit 17 ani în grădina zoologică din Washington. A murit la 25 de ani, în Carolina de Nord.