Imaginile captate din satelit scot la iveală un fenomen suprinzător care are loc în Antarctica. Omenirea trebuie să se pregătească pentru ce e mai rău
Potrivit unui studiu recent publicat în revista Nature Geoscience, gheața dispare într-un ritm alarmant sub opt dintre cei mai mari ghețari ai Antarcticii, de cinci ori mai rapid decât ar fi normal. Dacă această recesiune a gheții submarine continuă, am putea ajunge la un colaps total al celui mai mare înveliș de gheață al planetei, arată studiul.
„Studiul nostru aduce dovezi clare că topirea calotei glaciare este cauzată de topirea cantității de gheață aflată sub apă. Această topire are un impact major asupra părții ghețarilor aflată la suprafața apei, aceștia se scufundă tot mai mult și conduc la creșterea nivelului mării pe plan global”, a explicat Hannes Konrad, autor principal al studiului.
În cadrul studiului au fost folosite combinații de imagini surprinse din satelit și serii de ecuații pentru a cartografia topirea gheții submarine care nu poate fi observată cu ochiul liber pe o suprafață de 16.000 de kilometri pe coastele Antarcticii, reprezentând o treime din perimetrul total al continentului.
Cercetătorii s-au concentrat asupra unei caracteristici cunoscute drept linie de împământare, o linie verticală proiectată în sus față de partea subacvatică unde ghețarul se întâlnește cu stratul solid de rocă al oceanului.
În mod obișnuit, aceste linii de împământare se retrag cu aprovimativ 25 de metri pe an. Totuși studii efectuate în unele regiuni ale Antarcticii, în specia în vestul acestui continent, arată că reducerile ating chiar și 180 de metri pe an. În total, cercetătorii au aflat că între 2010 și 2016, creșterea temperaturii oceanelor a topit aproape 1.463 de kilometri pătrați din gheața subacvatică a Antarcticii, o suprafață egală cu cea a Londrei.
Vestea bună este că doar 2% din suprașata totală a Antarcticii este afectată de rate atât de ridicate de topire, iar unele părți ale continentului nu se topesc aproape deloc.
Totuși, vestea proastă este că dacă aceste rate nu încetinesc, ele ar putea conduce la colapsarea în totalitate a calotei glaciare în unele părți ale continentului.
Potrivit unui studiu din 2017, un astfel de eveniment ar conduce la creșterea nivelului mărilor cu până la 3 metri până în 2100.