În apropiere de coasta Tanzaniei, s-a deschis un „hotel subacvatic”. GALERIE FOTO
O echipă de suedezi de la o companie specializată în structuri subactavice a construit un „hotel” cu un design inovativ, jumătate pe apă, jumătate sub apă, scrie BBC.
Clădirea se află lângă insula Pemba, situată în apropierea coastei statului Tanzania. „Dormitorul subacvatic” completează oferta de 16 camere a Manta Resort.
Design-ul a fost realizat de suedezii de la Genberg Underwater Hotels.
Compania a mai construit ceva similar, numit The Utter Inn, o cameră subacvatică situată în mijlocul unui lac din Suedia.
Aflată la circa 250 de metri de țărm, noua construcție din Oceanul Indian are trei etaje, o punte pe acoperiș, o baie, o sufrageri la nivelul mării și un dormitor sub apă.
Noaptea, luminile de sub geamuri atrag și iluminează calamarii și caracatițele care se aventurează în apropierea coastei.
Stațiunea este populară în rândul turiștilor pasionați de scufundări și de explorarea recifurilor de corali.
O noapte în camera subacvatică se ridică la 1.500 de dolari pentru două persoane.