Prima pagină » Magazin » În premieră, Monica Lewinsky vorbește despre relația cu Bill Clinton: „Abuzul a venit ulterior”

În premieră, Monica Lewinsky vorbește despre relația cu Bill Clinton: „Abuzul a venit ulterior”

În premieră, Monica Lewinsky vorbește despre relația cu Bill Clinton:
Monica Lewinsky, care a avut o relație amoroasă cu Bill Clinton, a vorbit pentru prima dată despre acest subiect în revista Vanity Fair, precizând că "regretă profund" ceea ce s-a întâmplat între ea și fostul președinte al Statelor Unite ale Americii, informează vanityfair.com.

Monica Lewinsky, în vârstă de 40 de ani, s-a hotărât să vorbească despre relația amoroasă pe care a avut-o cu fostul președinte al SUA, articolul despre acest subiect urmând să apară integral în ediția online din 8 mai a revistei Vanity Fair. Câteva fragmente din acest material au fost publicate marți, pe site-ul vanityfair.com.

Astfel, Monica Lewinsky a declarat că regretă ce s-a întâmplat între ea și fostul președinte Bill Clinton. „Eu regret profund ce s-a întâmplat între mine și președintele Clinton”, spune fosta funcționară de la Casa Albă.

Monica Lewinsky a hotărât, după zece ani, să rupă tăcerea, ca să nu se mai „șușotească” despre trecutul său și despre viitorul altor oameni. „Sunt hotărâtă să am un sfârșit diferit la povestea mea”, spune Lewinsky.

Susținând că aventura sa cu Clinton a fost una consimțită între doi adulți, Lewinsky spune că umilirea publică pe care a suferit-o în urma scandalului i-a schimbat pentru totdeauna direcția vieții.

„Sigur, șeful meu a profitat de mine, dar întotdeauna o să rămân fermă în această privință: a fost o relație consensuală. Orice «abuz» a venit ulterior, când am fost făcută țap ispășitor, cu scopul de a-și proteja poziția sa puternică”, a declarat Lewinsky.

Monica Lewinsky a precizat că, după acest scandal, a refuzat unele oferte care i-ar fi putut aduce sume de peste 10 milioane de dolari, pentru că a considerat că nu este corect să facă acest lucru. Lewinsky mai spune că a fost la mai multe interviuri pentru locuri de muncă în comunicare și branding, cu un accent pe campanii caritabile, dar nu a fost niciodată „suficient de potrivită”, având în vedere ceea ce potențialii angajatori numeau „istoria” sa. „Nu am fost niciodată «destul de bună», pentru poziția respectivă. În unele cazuri, eram potrivită pentru toate motivele greșite. «Bineînțeles, slujba ta presupune să participi la evenimentele noastre». Și, desigur, acestea ar fi fost evenimente la care presa ar fi fost prezentă”, a mai spus Monica Lewinsky.

De asemenea, momentul în care Tyler Clementi, tânărul în vârstă de 18 ani, de la Rutgers University, s-a sinucis, în septembrie 2010, după ce au apărut imagini cu el sărutându-se cu un alt bărbat, a fost unul dureros pentru Lewinsky, precizând că a avut tendințe sinucigașe, dar nu a încercat niciodată să se sinucidă.

Lewinsky spune că, după momentul tragic al decesului lui Tyler Clementi, propria ei suferință „a căpătat o nouă semnificație”.

„Poate spunându-mi povestea voi fi capabilă să îi ajut pe alții în cele mai grele momente de umilire”, a mai declarat Lewinsky.

Aceasta a mai spus că, în momentul în care știrea despre aventura sa cu Clinton a apărut, în 1998, nu doar că a devenit cea mai umilită persoană din lume, dar, „mulțumită Drudge Report, am fost probabil și prima persoană a cărei umilință globală a ajuns pe internet”.

Potrivit acesteia, scopul ei, în prezent, este să vorbească despre umilirea și hărțuirea online în forumurile publice.

Monica Lewinsky a lucrat pentru Casa Albă în 1995 și 1996. Ea s-a mutat în 2005 în Marea Britanie, unde a obținut o diplomă de masterat în psihologie socială.

De atunci, ea a lucrat în calitate de corespondent al redacției de știri pentru postul britanic de televiziune Channel Five.
Deși Monica Lewinsky a acordat deja o serie de interviuri după izbucnirea, în 1998, a scandalului sexual în care era implicat Bill Clinton, ea a preferat în general să rămână departe de atenția presei internaționale.

Fostul președinte american Bill Clinton (1993 -2001) a fost acuzat de Congres în 1998, bănuit că a mințit în legătură cu relația sa cu Monica Lewinsky. Achitat de Senat în februarie 1999, Bill Clinton a fost însă urmărit de acest scandal pe parcursul întregului celui de-al doilea mandat.

Dorina Calin, [email protected]

Recomandarea video

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
România exportă mai mult decât importă, arată un raport