Prima pagină » Magazin » Incident incredibil în timpul unui concert

Incident incredibil în timpul unui concert

Incident incredibil în timpul unui concert
Ce om normal ar facea așa ceva?!

Cântăreața Cher Lloyd a fost atacată cu o sticlă de urină în timp ce se afla pe scena unui festival organizat anual în Marea Britanie, scrie Huffington Post. Chiar dacă în înregistrare nu este surprins momentul în care cineva din public a aruncat cu o sticlă în cântăreață, aceasta a ieșit pentru câteva momente de pe scenă, iar când s-a întors a spus: „Este destul de greu să fii aici, însă devine și mai neplăcut să te trezești că aruncă lumea în tine cu sticle cu urină”.

Spectatorii prezenți la „V Festival”, desfășurat anual în penultima săptămână a lunii august, au huiduit-o pe artista care a devenit cunoscută după ce a câștigat un concurs de talente.

Într-o postare ulterioară de pe pagina sa de Twitter, Cher Lloyd a ținut să precizeze că nu toți spectatorii prezenți la festival au avut această atitudine și numărul celor care au avut un comportament agresiv față de ea a fost mic.

Cu toate acestea, artista se arată dezolată de atitudinea publicului și ia în calcul posibilitatea renunțării la cariera artistică, așa cum a declarat într-un interviu acordat în luna octombrie a anului trecut.

„Când ajung acasă, închid ușa, pun mâna pe telefon, îmi sun părinții și plâng. Am ajuns să mă întreb de ce fac toate astea. Uneori îmi este frică să ies pe ușa casei”, declara artista.