Prima pagină » Magazin » Încrederea în propriile instincte, alegerea potrivită în 90% din cazuri – studiu

Încrederea în propriile instincte, alegerea potrivită în 90% din cazuri – studiu

Încrederea în propriile instincte, alegerea potrivită în 90% din cazuri - studiu
Oamenii de știință au studiat timp de secole felul în care instinctul și intelectul sunt implicate în procesul decizional și au ajuns la concluzia că încrederea în propriile instincte este benefică, întrucât deciziile luate pe baza lor se dovedesc corecte în 90% din cazuri, potrivit dailymail.co.uk.

Oamenii de știință au studiat timp de secole felul în care instinctul și intelectul sunt implicate în procesul decizional și au ajuns la concluzia că încrederea în propriile instincte este benefică, întrucât deciziile luate pe baza lor se dovedesc corecte în 90% din cazuri, potrivit dailymail.co.uk.

Un nou studiu a demonstrat că, în 90% din cazuri, alegerile voluntarilor – care au avut la dispoziție două variante – pe baza instinctului s-au dovedit a fi corecte.

Profesorul Marius Usher de la Facultatea de Psihologie din cadrul Universității Tel Aviv și colegii săi consideră că descoperirea lor a demonstrat faptul că intuiția poate să reprezinte un instrument puternic, de mare acuratețe.

Chiar și la nivel intuitiv, o parte importantă din procesul de luare a unor decizii constă în conceptul de „integrare a valorii” – luarea în considerare a punctelor puternice și a punctelor slabe ale fiecărei opțiuni.

„Studiul demonstrează că oamenii dețin o capacitate remarcabilă de a integra valoarea atunci când fac acest lucru în mod intuitiv, ceea ce ne face să credem în posibilitatea ca encefalul uman să aibă un sistem specializat în obținerea unor valori medii. Acesta ar putea fi sistemul operațional pe baza căruia este construit procesul de luare a unor decizii comune”, a explicat profesorul Usher.

Pentru a descifra detaliile acestui sistem, profesorul Usher a conceput un experiment în cadrul căruia participanții au fost supuși unui proces controlat de luare a deciziilor.

Pe ecranul unui computer, participanții au urmărit secvențe de perechi de numere, prezentate într-o succesiune rapidă. Toate numerele care apăreau în partea dreaptă a ecranului și toate cele din partea stângă erau considerate un grup. Fiecare grup reprezenta beneficiile unor companii listate la bursă.

Participanții au fost invitați să aleagă grupul – din cele două – cu cea mai mare medie.

Întrucât numerele se schimbau atât de repede pe ecran – două până la patru perechi în fiecare secundă -, participanții nu puteau să memoreze acele cifre sau să efectueze calcule matematice.

Pentru a determina cea mai mare medie din fiecare grup, ei trebuiau să se bazeze pe aritmetica intuitivă.

Gradul de acuratețe al răspunsurilor lor a crescut atunci când pe ecran au fost prezentate și mai multe date.

Atunci când le-au fost arătate șase perechi de numere, participanții au ales răspunsul corect în 65% din cazuri. Însă atunci când le-au fost prezentate 24 de perechi, gradul lor de acuratețe a crescut la 90%.

„În mod intuitiv, creierul uman are capacitatea de a asimila multe informații și decide pe loc o valoare medie a acestora. Oamenii pot avea încredere în reacțiile lor bazate pe instinct pentru a lua o decizie de calitate”, a adăugat profesorul Marius Usher.

Rezultatele studiului au fost publicate în revista Proceedings of the National Acadmey of Sciences.