Prima pagină » Magazin » Incredibila aventură a femeii care a slăbit 120 de kilograme

Incredibila aventură a femeii care a slăbit 120 de kilograme

Incredibila aventură a femeii care a slăbit 120 de kilograme

Tracey Shellard, o britanică în vârstă de 49 de ani, a reușit să slăbească 120 de kilograme în doar un an. Schimbarea radicală pare să o fi costat libertatea. Aceasta a fost condamnată pentru că nu a anunțat autoritățile de schimbarea radicală, notează Daily Mail.

Cotidianul britanic scrie că în urma cu 5 ani britanica cântărea 171 de kilograme și pentru a se deplasa avea nevoie de un scuter special creat pentru persoanele supraponderale. Pentru că nu își permitea acel scuter, femeia a solicitat ajutorul statului.

Daily Mail scrie că Tracey Shellard a solicitat o indemnizație de la stat, pretinzând că e „atât de grasă încât nu-și poate face o căna de ceai”, și a încasat aproape 120.000 de euro.

Între timp, femeia a trecut printr-o transformare spectaculoasă, reușind să ajungă la doar 51 de kilograme. Cotidianul britanic notează că femeia nu a anunțat însă și autoritățile, care au început să o supravegheze și au surprins-o cu un televizor de 32 de inchi în brațe sau plimbându-și câinele kilometri întregi.

Ajunsă în fața unui judecător, Tracey a fost numită „o cerșetoare mincinoasă” și a fost condamnată la 12 luni de închisoare cu suspendare și 80 de ore de muncă în folosul comunității.