INEDIT. Operație pe creier în timp ce pacientul desena. Care este motivul

Publicat: 26 05. 2020, 15:59
Tânără de 26 de ani, moartă din cauza unei „intervenții chirurgicale barbare” / Sursa FOTO: Shutterstock, foto cu caracter ilustrativ

Un pacient dintr-un spital din Italia a fost suspus unei operații pe creier în timp ce era treaz și desene. Intervenția medicală care a avut loc în orașul Cremona a avut loc după ce Osvaldo în vârstă de 60 de ani avea o tumoră pe creier.

Demers inedit pentru o operație de succes

Tumora se situa într-o zonă foarte sensibilă și cu risc ridicat, astfel încât medicii au propus ca pacientul să fie operat în timp ce este treaz, relatează tg24sky.it.

„Am descoperit această pasiune a lui Osvaldo și am înțeles cât de importantă ar fi pierderea acestei abilități artistice pentru el. (…) În timp ce eu operam, el desena. Vedeam cum mâinile noastre lucrează în aceleași timp”, a povestit Antonio Fioravanti, un doctor cu peste 5.000 de operații la activ.

Acesta a vrut să monitorizeze în timp real, în timpul procedurii medicale, funcționalitatea limbajului, a mișcărilor și abilitățile cognitive ale pacientului.

„Este o zi specială pentru spitalul din Cremona. (…) Ne reorganizăm activitățile, iar structurile noastre încep treptat să își regăsească operativitatea după urgența Covid-19”, a spus directorul general al instituției, Giuseppe Rossi.

Operația a fost reușită. Pacientul a desenat un copac uriaș pe care a spus că îl va termina în perioada de recuperare, pentru a-l dona spitalului în semn de mulțumire.

Operație în premieră la Spitalul Universitar. Electrozi implantați intracerebral pentru pacienții cu epilepsie

Și în România, în luna februarie 200, un pacient a fost supus unei proceduri medicale deosebite.

O echipă multidisciplinară a efectuat, în Blocul Operator Central de la SUUB, o operație de implantare intracerebrală de electrozi pentru delimitarea și ablația focarului epileptic, au transmis reprezentanții Spitalul Universitar de Urgență București.

Echipa a fost formată din dr. Ioana Mîndruţă, medic primar neurolog, dr. Tudor Cornel, medic primar neurochirurg, dr. Aurelia Dabu, medic primar neurochirurg, dr. Ioana Grămescu, medic primar ATI, dr. Irina Oane, medic specialist neurolog și Andrei Barborică, fizician medical.

Potrivit reprezentanților spitalului, SUUB este singurul centru din România unde pacienții epileptici sunt selecționați în cadrul Programului Național de Epilepsie Farmacorezistentă pentru a fi tratați prin proceduri microchirurgicale sau prin neurostimulare.