„Înflorește” râul Mureș: Imagini impresionante cu milioanele de fluturi care trăiesc doar o zi
This browser does not support the video element.
Potrivit biologului Gabriel Herlo din cadrul Parcului Natural Lunca Mureșului, „Palingenia longicauda” poate fi văzută doar în perioada Rusaliilor.
„Este specia care trăiește în mâl, timp de trei-patru ani, după care iese la suprafață timp de o zi, două, în acest timp se împerechează și apoi în final moare, după maxim două zile de a activitate ca adult”, a declarat Gabriel Herlo.
Biologul susține că „Palingenia longicauda” este o specie preferată a peștilor, motiv pentru care pescarii știu în acest moment că nu mai are rost să pescuiască, pentru că nu vor prinde nimic.
Fluturii apar doar o dată pe an, după Rusalii, astfel că popular sunt demumiți chiar „Rusalii”, iar specialiștii spun că în această perioadă „înflorește Mureșul”.
Apariția lor pe suprafața apei oferă un tablou de neuitat, localnicii oprindu-se să admire priveliștea, iar pescarii strâng cât de mulți fluturi pentru a-i folosi ca momeală tot anul.
„Numai acum se găsesc, acum e sezonul lor, e mâncarea preferată a peștilor. Trăiesc o zi și după aia mor. Pregătim meniuri pentru pești pentru tot anul, profităm că acum înflorește Mureșul cum se spune, ne pregătim momeala pentru tot anul”, a declarat un pescar, care, cu ajutorul unei plase, încerca să prindă cât mai mulți fluturi.
Pe piață un păhărel cu momeală costă 10 lei, spun pescarii, care își adună acum găleți cu fluturi ca să le ajungă ca momeală pentru tot anul.
„Pescuim fluturii și îi ducem acasă și îi băgăm în congelator să avem tot anul. Numai de Rusalii apar, două-trei zile, apoi pauză. Trăiesc doar o zi, se formează în pământul de sub apă, zboară și fiecare trăiește câte o zi, sunt o foarte bună momeală”, spune un bărbat.
Un alt pescar susține că fluturii au o legendă.
„Legenda spune că ar fi sufletele celor care nu au reușit să fie împreună în viața reală și reușesc așa să se întâlnească, dar doar pentru o singură zi”, a declarat bărbatul.