Inimile câinilor și ale stăpânilor lor bat în sincron

Inimile câinilor și ale stăpânilor lor bat în sincron
Publicat: 04/05/2016, 19:15
Actualizat: 05/07/2016, 21:37

Legătura dintre un om și câinele său este atât de puternică încât inimile lor bat în același timp, în sincron. Asta arată un experiment al cercetătorilor australieni care au separat câțiva câini de stăpânii lor, monitorizând bătăile inimii atât în cazul animalelor, cât și în cel al oamenilor. Oamenii de știință au urmărit, apoi, modificarea bătăilor inimii atunci când patrupezii și-au reîntâlnit stăpânii.

Chiar dacă aveau o fecvență diferită, inimile câinilor și ale stăpânilor lor urmau același model de bătaie.

„Faptul că inimile băteau după același model m-a surprins foarte tare”, a declarat Mia Cobb, unul dintre cercetători.

Oamenii de știință au punctat, de asemenea, rolul pe care animalele îl pot avea în reducerea stresului. Astfel, câinii devin cei mai buni prieteni ai omului și din acest punct de vedere, ajutându-l pe acesta din urmă să depășească mai ușor problemele din viața de zi cu zi.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
REVOLUȚIE în electronică! Au anunțat o descoperire remarcabilă!
A murit cea mai frumoasă actriță. Marea doamnă s-a stins. Toți o știau din telenovele
S-a dus mult prea devreme. O cunoscută actriță a murit la 51 de ani
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cristina Șișcanu vorbește despre cum și-a educat copiii: „Am crescut cumva 3 copii total diferiți....
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor