Inovație în lumea medicinei. Descoperirea care poate face ca amintirile unei persoane să poată fi „recuperate”
În studiul publicat recent în Journal of Neural Engineering, performanța memoriei pe termen scurt a arătat o îmbunătățire cu 35-37% cu ajutorul noului sistem, scrie Science Daily, potrivit DESCOPERĂ.
„Este prima dată când oamenii de știință au putut identifica tiparele pentru memorie (sau codul) specifice unui anumit pacient și, în esență, să scrie în acel cod pentru a face ca memoria existentă să funcționeze mai bine, ceea ce este un pas important în redarea memoriei”, a precizat Robert Hampson, autorul principal al studiului.
Cercetarea s-a concentrat pe îmbunătățirea memoriei pe termen scurt, ceea ce este cel mai întâlnit tip de pierdere a memoriei în pacienții care suferă de boala Alzheimer, de accident vascular cerebral și de răni la cap.
La studiu au participat pacienții care suferă de epilepsie de la Wake Forest Baptist. Cercetătorii au influențat tiparele de activare ale mai multor neuroni din hipocamp. Testele ulterioare de memorie au arătat o îmbunătățire de peste o treime a memoriei față de performanțele de dinainte de efectuarea experimentului.