Înregistrarea realizată într-o sală de operație face senzație pe internet. VIDEO
O înregistrare video cu o femeie care execută un număr de dans, într-o sală de operație dintr-un spital din San Francisco, chiar înainte de a suporta o dublă mastectomie, face senzație pe internet, informează AFP.
Imaginile o prezintă pe Deborah Cohan, un experimentat medic ginecolog, deja îmbrăcată în halatul pentru operația de mastectomie, realizând un număr de dans cu un grup de anesteziști și alți membri ai corpului medical.
Joi, peste 1,4 milioane de persoane au vizionat acel videoclip, realizat pe ritmurile piesei „Get Me Bodies”, interpretată de Beyonce, în care Deborah Cohan poate fi văzută făcând multe piruete și afișând un zâmbet larg.
„Nimic nu mă face mai fericită decât să-i fac pe oameni să danseze, să se miște și să își folosească corpurile”, a declarat ea pe blogul ei, înainte de operația pe care a suportat-o la centrul medical al Universității California din San Francisco (UCSF).
Pe blogul ei, intitulat „Călătoria lui Deborah către vindecare” și găzduit de fundația Caring Bridge, Deborah cere utilizatorilor să se filmeze sau să se fotografieze pe ritmurile piesei lui Beyonce, indiferent de locul în care se află.
Deborah Cohan a primit numeroase mesaje de încurajare. „Ce moment de inspirație!”, scria unul dintre utilizatori, în timp ce altul a spus: „Sunteți o femeie foarte curajoasă. Continuați așa!”.
Pacienta, care a fost externată miercuri, se află în prezent în convalescență și se simte bine.
„Îmi făceam griji mai mult pentru numărul de dans decât pentru operația mea”, a declarat ea pentru postul de televiziune local KTVU, înainte de a adăuga: „Mă simt foarte bine”.
Mastectomia este o operație prin care se îndepărtează pe cale chirurgicală întregul țesut mamar al unui sân. Dubla mastectomie este operația de extirpare a întregului țesut mamar de la ambii sâni. Acest tip de operație este realizată pentru a trata sau preveni cancerul mamar.