Înregistrările medicale confirmă un mit despre Hitler. Anomalia congenitală pe care o avea liderul nazist
Un istoric german a dezgropat înregistrările și dosarele medicale ale lui Hitler, iar documentele par să confirme „cultura populară” potrivit căreia liderul nazist avea doar un singur testicul.
Controalele, înregistrate în timpul unei examinări medicale din 1923 care a urmat arestării lui Hitler după încercarea eșuată de a prelua puterea în München, Bavaria, demonstrează că acesta suferea de „criptorhidie pe partea dreaptă”, ceea ce înseamnă că avea un testicul coborât incomplet.
Însemnările doctorului Josef Steiner Brin, cadrul medical de la închisoarea Landsberg, arată că „Adolf Hilter, artist, de curând și scriitor” era, de altfel, „sănătos și puternic”.
Aceste documete au fost considerate multă vreme pierdute, biletele medicale ieșind la iveală la o licitație care a avut loc în Bavaria în 2010, pentru ca mai apoi să fie rapid confiscate de guvernul bavarez. Abia de curând ele au putut fi studiate de către profesorul Peter Fleischmann, de la Universitatea Erlangen-Nurnberg.
În mod normal, testiculele bărbaților coboară din interiorul corpului în scrot în perioada copilăriei, dar Fleischmann a declarat pentru publicația germană Bild că notele medicale arată faptul că unul dintre testiculele lui Hitler era, probabil, „oprit din creștere”.
Astfel, dosarele medicale vin să contrazică ipoteza conform căreia liderul nazist și-ar fi pierdut unul dintre testicule din cauza unui șrapnel, în Primul Război Mondial, timpul bătăliei de la Somme.
Acest zvon a fost alimentat și de Franciszek Pawlar, un preot polonez și istoric amator, care a susținut că un doctor militar german care l-a tratat pe Hitler după incidentul cu proiectilul i-ar fi povestit despre această consecință. Înregistrările medicale îl contrazic și pe medicul din copilărie al lui Hitler, care a declarat în 1943, la un interogatoriu realizat de americani, că organele genitale ale Führer-ului erau „perfect normale”.