„Insula Piraților”, o investiție de milioane de lire, ar putea fi dărâmată cu buldozerul, din cauza lipsei formelor legale. FOTO

Publicat: 26 07. 2013, 10:22
Actualizat: 12 01. 2020, 05:50

O investiție de milioane de lire sterline, Challis Island, din Marea Britanie, ar putea fi dărâmată din cauza faptului că investitorul nu are toate formele legale pentru construcții.

„Insula Piraților”, care seamănă cu un sit în care a fost turnat filmul „Pirații din Caraibe”, a fost construită de James Challis (29 de ani) pe insula din mijlocul unui lac aflat pe proprietatea părinților săi, scrie The Sun.

Printre altele, pe insulă se găsesc un pub, o casă de oaspeți și un debarcader.

Autoritățile locale l-ar putea obliga însă pe Challis să dărâme toate construcțiile de pe insulă, deoarece nu are autorizații de construire pentru acestea. Bărbatul a făcut acum o cerere pentru a primi actele necesare, însă s-ar putea ca aceasta să nu fie acceptată. 

Foto: Challisisland.com

Foto: Challisisland.com