Interviu cu actrița Alexandra Lungu: „De la Monica Bellucci am învățat că un actor nu trebuie să se dea mare”

Alexandra Lungu, care a participat, marți, la deschiderea Festivalului Internațional de Film Independent Anonimul (12 – 17 august) din București, unde a fost proiectat lungmetrajul „Minuni/ Le meraviglie”, recompensat cu marele premiu al juriului la Festivalul de la Cannes 2014, a declarat că Alice Rohrwacher, regizoarea peliculei, i-a spus că este „perfectă” pentru acest rol.

Acțiunea filmului „Minuni” se petrece într-un sat din Umbria, unde vara este pe sfârșit. Gelsomina, interpretată de Alexandra Lungu, trăiește alături de părinți și de trei surori mai mici într-o fermă, unde se ocupă de apicultură. Fetele sunt ținute voluntar la distanță de restul lumii de tatăl lor, care cultivă un raport privilegiat cu natura. Însă viața familiei va fi tulburată de sosirea lui Martin, un tânăr infractor pe care îl găzduiesc în cadrul unui program de reintegrare în societate, dar și de filmările unui joc televizat care au loc în regiune. În film, o coproducție Italia-Elveția-Germania, joacă, printre alții, Monica Bellucci, Sam Louwyck, Alba Rohrwacher și Sabine Timoteo.

În ceea ce privește experiența acumulată la filmările lungmetrajului premiat la Cannes, Alexandra Lungu a spus că au fost momente în care nu s-a concentrat foarte bine, gândindu-se că se află lângă faimoasa Monica Bellucci. „A fost foarte protectivă. Ea este o femeie foarte simpatică, nu a avut probleme cu mine, eu nu mă concentram foarte mult, pentru că mă gândeam că joc cu Monica Bellucci”, a spus aceasta.

Pentru Alexandra Lungu au fost grele și scenele în care trebuia să plângă, dar își aducea aminte de bunica ei, cea care a crescut-o până la vârsta de șase ani și care a murit. „Bunica m-a ajutat cel mai mult în filmul acesta”, a declarat Alexandra Lungu.

Despre participarea la Cannes, tânăra a spus că prima zi a fost foarte grea, una „stresantă emoțional”.

Pe de altă parte, Alexandra Lungu, care a plecat din România la vârsta de șase ani, a povestit că nu are prieteni în Italia și își dorește să se întoarcă acasă. „Eu oricum nu am prieteni acolo. Cu colegii de la școală îmi este foarte greu, dar poate și din cauza caracterului meu”, a spus aceasta. „Ele nu se gândeau că au o colegă care a făcut acest film. Ele se gândeau de ce l-am făcut, de ce nu le-au ales pe ele. (…) Nu erau fericite pentru mine sau să mă susțină”, a completat românca.

Prezentăm interviul acordat de Alexandra Lungu agenției MEDIAFAX:

Reporter: Înainte să-mi povestești cum a fost la filmări, aș vrea să îmi spui despre experiența pe care tu ai trăit-o ca român în Italia.

Alexandra Lungu: Eu am plecat la șase ani și la început m-am simțit bine, nu am avut nicio problemă că sunt româncă. Eram mică și nu înțelegeam, dar acum simt un pic… . Când mă cert cu fetele, ele încep să îmi spună că sunt româncă, să îmi spună că am venit în Italia. Acum, mă simt un pic mai rău, dar nu cu toți, cu două trei-fete. La școală m-am adaptat.

Rep.: E mai greu să îți faci prieteni fiind român?

A. L.: Eu oricum nu am prieteni acolo. Cu colegii de la școală îmi este foarte greu, dar poate și din cauza caracterului meu care nu merge. Nu am idee.

Rep.: Cu toate că ai plecat de la șase ani, ți-ai menținut prieteniile din țară…

A. L.: Da. Eu mă simt mult mai bine aici decât acolo. Mult mai bine.

Rep.: Ai 13 ani, ai fost la Cannes, ai jucat cu Monica Bellucci. Cum au fost toate acestea pentru tine?

A. L.: Am făcut un casting. În fața școlii, o fată a dat niște foi cu casting pentru film. Eu, a doua zi, m-am dus și mi-au spus că trebuie să fac o probă de actorie. Din 2.000 de fete, au fost 14 alese, dintre care și eu, care am făcut proba asta de actorie. După aceea, după probă, mi-au zis că regizoarea vrea să mă cunoască. După două săptămâni, regizoarea a venit la mine acasă și mi-a zis dacă vreau să fac acest film. Mi-a spus că m-a cunoscut imediat, că abia m-a văzut când am făcut prima probă, au zis că eu sunt perfectă pentru acest rol.

Rep.: Nu te-a găsit în timpul unei ore de religie, dacă nu greșesc (potrivit site-ului oficial al Festivalului de la Cannes, n.r.)?

A. L.: Nu. Un preot a construit o clădire, unde în fiecare zi veneau copii, făceau două-trei ore de religie, după care se jucau între ei. Așa e, dar în ziua aceea nu era nimeni acolo, pentru că era rezervat pentru casting. Nu era ora de religie, era locul unde se țineau orele de religie.

Rep.: Cum a fost la Cannes? Între atâția actori importanți, cu agitația din jur…

A. L.: La Cannes a fost frumos, dar prima zi a fost foarte, foarte grea, stresantă emoțional, pentru că nu știam ce trebuie să fac. Primul interviu pe care l-am făcut la Cannes a fost cu un român. Și, de acolo, m-am adaptat un pic, dar după aia… Eu mă duc acolo, nu știu ce sunt interviurile, nu știu ce să spun, în fața camerelor trebuie să vorbesc. Îmi era greu, dar după aceea m-am obișnuit și a mers totul bine.

Rep.: Cum a fost întâlnirea pe platoul de filmare cu Monica Bellucci?

A. L.: A fost foarte protectivă. Ea este o femeie foarte simpatică, nu a avut probleme cu mine, eu nu mă concentram foarte mult, pentru că mă gândeam că joc cu Monica Bellucci.

Rep.: Știai de Monica Bellucci înainte de acest film?

A. L.: Da, da, da. Am vizionat filmele ei, dar nu mă concentram foarte bine. Aia a fost problema. La Cannes m-a ținut de mână, mama nu era, ea a ținut locul mamei. M-a susținut și mi-a dat un ajutor foarte mare.

Rep.: Ce ai învățat de la ea?

A. L.: Ea este o actriță. Are 50 de ani. Este o actriță mare, faimoasă, a făcut multe filme. De la ea am învățat că ea este foarte simplă, nu se dă mare, este o femeie obișnuită. Mi-a spus că uneori și-ar dori să nu fie faimoasă, să umble pe stradă cu fetele ei fără să fie fotografiată.

Rep.: Tu te gândești la succes, îți dorești succes?

A. L.: Da, îmi doresc, dar, ca și ea, nu aș vrea să îmi invadeze viața.

Rep.: Spuneai că vrei să urmezi cursurile unei facultăți de actorie. Era un vis dinainte de filmul „Minuni” sau după această experiență te-ai gândit la acest lucru?

A. L.: Nu, după film m-am gândit. Înainte, voiam să fiu medic veterinar, îmi plăcea mult muzica, îmi plăcea să cânt, dar voiam să mă fac medic veterinar. Acum, dacă tot mi s-a prezentat ocazia, vreau să fac actorie.

Rep.: Ai primit aprecieri din partea regizoarei, din partea echipei…

A. L.: M-au susținut și mi-au zis că trebuie să învăț să fac lucrul acesta pentru că sunt foarte bună.

Rep.: Îmi povestea mama ta că ai fost foarte naturală pe platoul de filmare și au apreciat (acest lucru).

A. L.: Da, am fost. Mi-au spus toți că am recitat foarte natural.

Rep.: Ce ți s-a părut cel mai complicat la filmări?

A. L.: Cu Monica, pentru că nu mă concentram, și când trebuia să plâng. Nu puteam să plâng și atunci mă gândeam la bunica mea, care a murit acum doi ani, și îmi venea să plâng. Bunica m-a ajutat cel mai mult în filmul acesta. Ea m-a crescut până la șase ani.

Rep.: Părinții tăi au plecat de când erai tu mai mică și te-au lăsat cu bunica.

A. L.: Da, eu pe tatăl meu l-am văzut când aveam trei ani, după aia, mama a plecat cu el și m-a lasat la bunica, până la șase ani. Ea m-a crescut, a fost mama mea. Apoi, mergeam la ea vara, apoi a venit să-și facă operație la ochi, a stat un an, a venit din nou în România și a făcut infarct, a ajuns în comă și după câteva săptămâni a murit. A fost greu.

Rep.: Revenind la colegele tale, cum au privit ele distribuția ta în acest film?

A. L.: Ele nu se gândeau că au o colegă care a făcut acest film. Ele se gândeau de ce l-am făcut, de ce nu le-au ales pe ele. Se gândeau de ce eu nu vin la ore, de ce nu vin la școală, de ce nu învăț, erau invidioase pe chestia asta. Nu erau fericite pentru mine sau să mă susțină.

Rep.: Dar prietenii tăi din țară?

A. L.: Prietenii mei din țară m-au susținut foarte mult. Aseară, la film, au fost în jur de 20 de persoane. Verișori, mătuși și verii mei, prietenii mei care sunt la Negrilești acum nu au putut să vină, pentru că era prea departe, dar o să-l vadă, pentru că sigur îl vor mai da în România.

Rep.: Stai de șapte ani în Italia, cum ți se pare România?

A. L.: Eu nu prea cunosc România toată. Este prima dată când vin în București și stau atât de mult. Nu m-am dus niciodată la Casa Poporului, m-am dus acum. Mi s-a părut foarte mare, frumoasă, noi am dat roată la toată Casa Poporului și când am ajuns… . Eram terminați. Eu nu cunosc România, nu am vizitat-o. Eu am stat la Negrilești și mi-a plăcut să stau acolo. Eu cunosc numai Negrileștiul, țara mea. Acolo. Și este o eliberare pentru mine. Stau în Italia, mașini, aici, în România, unde stau, sunt cai, vezi un cal, o vacă. Asta este o eliberare pentru mine. Vreau să vin în România să mă eliberez. Atâta oraș, atâta aglomerație. Mă duc acolo, mă plimb, urlu, nu mă aude nimeni, e o eliberare pentru mine.

Rep.: Ai vorbit cu părinți tăi despre ideea ta de a te întoarce acasă?

A. L.: În curând o să ne întorcem acasă, dar aș vrea să termin liceul acolo, pentru că aici nu am făcut nicio clasă și cred că este mult mai greu. Dar o să ne întoarcem acasă și o să fim foarte fericiți.

Rep.: Nu ești foarte fericită acolo?

A. L.: Sunt fericită, dar știu că aici am neamurile mele, prietenii mei, oamenii mei. Acolo nu, mă simt ca un intrus. Aici sunt acasă la mine.

Alexandra Lungu are 13 ani, este din Vrancea și se află la prima sa apariție într-un film. Locuiește cu familia sa în Italia din 2006. Despre tânăra actriță, regizoarea filmului povestește: „Nu știam exact cum doream să fie personajul Gelsomina, însă știam că o voi recunoaște când o voi vedea. Și exact asta s-a întâmplat. După mai multe luni de căutare, nu am avut niciun dubiu când am văzut-o pe Maria Alexandra Lungu la ora de religie (…) Avea 11 ani. De origine română, a trăit dintotdeauna în Italia. Nu a jucat niciodată comedie. Am petrecut mult timp cu albinele pentru ca, la fel ca personajul său, să stăpâneasă perfect gesturile apicultorilor”.

„Să lucrez cu ea a fost o adevărată bucurie și cele mai importante lucruri sunt prezența sa generoasă și faptul că i-a plăcut să lucreze cu noi”, a mai spus Rohrwacher, potrivit site-ului oficial al Festivalului de la Cannes.