INTERVIU: Scriitoarea Clare Mackintosh despre cititori: „Se vor putea bucura de voce indiferent în ce gen scriu”

A fost polițistă și astăzi este unul dintre cei mai apreciați autori de thriller din Marea Britanie. Romanciera Clare Mackintosh, scriitoarea unor cărți de succes precum „Te văd”, „Te las să pleci” sau „Lasă-mă să mint” (editura Trei), a vorbit într-un interviu pentru MEDIAFAX despre felul în care a devenit autoarea unora dintre cele mai apreciate volume britanice de proză a căror miză este suspansul, despre drumul care a dus-o din biroul secției de poliție în fața mesei de scris ca și despre raportul dintre genurile literare, rețele sociale și despre cea mai importantă parte a activității de scriitor. Mai demult, Clare povestea cum abia după ce J. K. Rowling, autoarea seriei Harry Potter, a felicitat-o pentru un premiu obținut, copiii săi au înțeles că scrisul este o parte integrantă din viața mamei lor.

Prezentăm textul integral al interviului acordat agenției MEDIAFAX de Clare Mackintosh.

Reporter: Ați scris înainte să fiți polițistă?

VIDEO NETANYAHU anunță „progrese” în negocierile cu Hamas, dar este prudent asupra perspectivelor unui acord

20:52

ACTUALITATE Marcel Ciolacu DESFIINȚEAZĂ acuzațiile POD, la adresa social-democraților: „Să vă duceți imediat la DNA și să spuneți”

20:50

Clare Mackintosh: Aveam un blog. Eram blogger. Ba nu, scriam… înainte să lucrez pentru Poliție, dar nu într-un fel prea adunat. Scriam pentru școală și povestiri, dar nimic foarte serios ori concentrate. Nu am scris cum trebuie până nu am făcut parte din Poliție. Abia după ce am născut am început să țin un blog și așa a început.

Reporter: Cum v-ați dat seama că puteți să părăsiți Poliția pentru a deveni scriitoare cu normă întreagă?

Clare Mackintosh: Nu s-a întâmplat chiar așa. Mi-am dat demisia ca să am grijă de copii, nu ca să scriu. Eram foarte ambițioasă și mă concentram foarte tare asupra carierei. Petreceam foarte mult timp la serviciu. Prioritățile mele erau un pic dereglate. Așa că am decis să iau o pauză pentru doi ani ca să fiu alături de copii. Dar aveam nevoie să câștig bani și singurul lucru pe care știam să îl fac era să scriu. Puteam să îl fac de acasă. Deja câștigam bani din blog, aveam un editorial într-o revistă. Așa că m-am gândit că dacă există o revistă care mă plătește ca să scriu, atunci or fi și altele care să o facă și am continuat în această direcție. Eram obligată să o fac să meargă. Am fost freelancer pentru o vreme și am făcut copywriting pentru corporații, pentru că se plătește mai bine decât jurnalismul, ceva content pentru social media. Și în tot acest timp am scris primul meu roman. Am avut noroc. Am publicat primul roman și a mers foarte bine așa că am fost scriitoare full time din acel moment.

Reporter: Primul dumneavoastră roman a fost „I Let You Go/ Te las să pleci”. Cum v-ați explicat reacțiile foarte bune din partea altor scriitori?

Clare Mackintosh: Lumea romanului polițist este obișnuită să își sprijine scriitorii. Toată lumea încearcă să îi ajute pe noii autori, nu e un domeniu competitiv. Cred că scriitorii își doresc să se ajute unii pe ceilalți. Acum primesc și eu să citesc foarte multe manuscrise și cărți și tind să dau întâietate debuturilor, pentru că vreau să le acord șansa care mi-a fost acordată și mie.

Reporter: Care a fost pentru dumneavoastră cel mai important lucru din receptarea primului roman pentru a continua în acest domeniu?

Clare Mackintosh: Nu sunt sigură. Cred că nu s-a pus niciodată problema să nu merg mai departe. Aveam un contract pentru două cărți, așa că știam că o să mai scriu cel puțin încă o carte. De asemenea, asta e ocupația mea. Aș scrie cărți și dacă nu le-ar cumpăra nimeni. Sunt scriitoare, e în ADN-ul meu să scriu. Ce s-a întâmplat după succesul primei cărți a fost aproape opusul unei încurajări. Resimțeam o presiune uriașă asupra mea să repet acel succes. Era destul de stresant și m-am blocat o vreme.

Reporter: Astfel se explică faptul că aveți o perspectivă complet diferită în cel de-al doilea roman față de debut? Iar în cel de-al treilea mergeți spre trecut…

Clare Mackintosh: Așa am vrut. Nu scriu romane în serie. Scriu cărți care iau în considerare o problemă centrală și uneori asta înseamnă că sunt legate de un loc anume. Dacă aș scrie o serie aș fi legată de un loc și de un set de personaje. Ar trebui să potrivesc povestea în același cadru. Eu pot să aleg cel mai bun cadru pentru fiecare volum pornind de la poveste. Dacă am o poveste urbană, e clar că pot să o spun din orice oraș din lume, dar Londra se potrivea cel mai bine. „Let Me Lie/ Lasă-mă să te mint” e o carte despre sinucidere și am știut că vreau să o plasez în sudul Angliei, în Beachy Head, un loc stâncos cunoscut pentru că din păcate sute de oameni și-au pus capăt vieții acolo. Faptul că nu scriu mereu același gen de carte îmi oferă flexibilitate și ține cititorii în priză.

Reporter: Lucrul pentru un roman începe pentru dumneavoastră cu o întrebare sau cu o scenă de la care porniți?

Clare Mackintosh: De obicei e vorba despre un concept. O întrebare sau o idee. Pentru „I Let You Go/ Te las să pleci” a fost vorba de o întorsătură. M-am întrebat dacă pot să fac un cititor să meargă într-o direcție și s-a dovedit că pot. La „I See You/ Te văd” a fost vorba de ideea că fiind ființe care țin la obișnuințele lor pentru că ne fac să ne simțim în siguranță paradoxul este că suntem cu atât mai expuși cu cât suntem mai predictibili. Aceasta era problema centrală. În schimb, pentru „Let Me Lie/ Lasă-mă să te mint” am avut o poveste reală, am pornit de la un articol din ziar, despre care nu pot să vorbesc pentru că ar strica povestea. Dar era un caz care m-a fascinat și am vrut să investighez în ce fel îi poate afecta pe cei implicați.

Reporter: Și în „I Let You Go/ Te las să pleci”, și în „Let Me Lie/ Lasă-mă să te mint”, personajele dumneavoastră își revizitează trecutul. Dar felul în care folosiți trecutul este mereu amenințător pentru situația lor din prezentă. Este mereu prezentul teritoriul în care se găsesc rezolvările trecutului pentru dumneavoastră?

Clare Mackintosh: Cred că trecutul ne definește prezentul, dar nu și viitorul. Așa se face că nu suntem obligați să rămânem în cutia în care am fost închiși. Ne putem schimba viitorul. Dar unde suntem acum e doar rezultatul evenimentelor de până acum. Atunci când cauți răspunsuri le vei găsi, în principiu, în trecut. E un lucru care a rezonat cu mine în munca de polițist, vorbind cu infractori sau cu oameni care au probleme. Îmi amintesc de o femeie fără adăpost cu care am vorbit. Era dependentă de heroină și avea aceeași vârstă cu mine. Ne-am dat seama ca am fost la Universitate în același timp și amândouă am studiat limba franceză. Apoi, la jumătatea studiilor, tatăl ei a murit și ea a început să aibă probleme, a început să consume droguri, familia nu prea a ajutat-o și viața ei a luat-o într-o direcție în timp ce eu am absolvit facultatea și am intrat în Poliție. Se poate vorbi despre tot felul de factori, de la mediu, la familie, dar, de fapt, e un moment anume în care viața ei când lucrurile au luat-o razna și poți să identifici acest gen de momente în viețile noastre. M-a făcut și să îmi dau seama cât de fragilă este linia care desparte o direcție de alta și cât de ușor poate fi schimbată direcția unei vieți.

Reporter: În ce fel v-a schimbat fiecare dintre cele trei cărți pe care le-ați publicat?

Clare Mackintosh: Nu știu dacă m-au schimbat. Pentru fiecare dintre ele am învățat lucruri noi. Nu sunt sigură că am învățat neapărat mai multe despre mine. Cartea pe care am încheiat-o acum și care apare anul acesta e mult mai personal. Nu este o carte polițistă. Este al patrulea roman, „After the End”, o carte despre părinți care nu sunt de acord cu tipul de asistență ar trebui să primească în ultima perioadă a vieții fiul lor, afectat de o maladie fatală. Am pornit de la o hotărâre pe care eu însămi a am fost nevoită să o iau atunci când a trebuit să hotărăsc dacă fiul meu, care era numai un bebeluș, va trăi sau va muri. Așa că munca pentru această carte a fost mult mai personală și m-a învățat multe despre propriile sentimente, m-a făcut să revăd posibilitățile, cum ar fi fost dacă fiul meu ar fi trăit, toate aceste gânduri care mi-au trecut prin cap timp de 12 ani. Când am terminat cartea am simțit că sunt împăcată.

Reporter: Până acum ați publicat o carte la doi ani, iar anul acesta aveți deja două titluri gata să fie lansate pe piață, romanul și volumul de memorii. Ce s-a întâmplat?

Clare Mackintosh: De fapt nu sunt chiar memorii, e o selecție de texte autobiografice publicate inițial ca editoriale despre viața de familie. Am vrut să donez o sumă de bani spitalului care ne-a salvat viața mie și copiilor mei, așa că am donat drepturile pentru volum spitalului ca să poată cumpăra echipamente pentru maternitate. A fost incredibil că am putut face acest lucru. A fost foarte nostim să o scriu. Este bine să scrii ceva nostim la un moment dat.

Reporter: Cum se face că până și în această formulă ați păstrat tendința de a descrie scene foarte vii?

Clare Mackintosh: Este foarte interesant atunci când e vorba despre scris că ai o voce și, chiar dacă poți să schimbi anumite aspecte legate de stil, vocea ta rămâne mereu aceeași. Fie că scriu despre viața de familie, ori un roman polițist sau noul meu roman, „After The End”, vocea este acolo, iar cititorii cărora le place se vor putea bucura de voce indiferent în ce gen scriu.

Reporter: Stilul dumneavoastră este recognoscibil de la prima carte. De unde a apărut? A fost format din lecturi?

Clare Mackintosh: Nu știu. Chiar nu îmi dau seama. Cred că un scriitor bun e și un bun cititor. Sunt reticentă atunci când un scriitor spune că nu are timp să citească pentru că este cea mai importantă parte a activității de scriitor. Cu cât mai mult citesc cu atât învăț mai bine ce am de făcut. Procesul de editare m-a învățat foarte multe. Fiecare carte a mea trece prin mai multe sesiuni de editare. De fiecare dată când fac asta simt că scrisul meu câștigă în consistență. Azi dimineață editam cel de-a cincilea roman al meu. E abia în prima formă și mă gândeam cât de departe pare față de primele variante de la „I Let You Go”. E mai aproape de cea de-a patra sau cincea variantă a acelei cărți. Am învățat atâtea despre ce e nevoie să fie într-o carte și ce nu. Am scris și scenarii între timp și mi-a prins foarte bine să învăț cum să scriu dialoguri dar și să mă raportez la un timp limitat. Pentru un scenariu nu ai 300 de pagini, dacă scrii un episod dintr-un serial.

Reporter: În ce fel diferă pentru dumneavoastră întâlnirile cu cititori din țări diferite?

Clare Mackintosh: Cititorii pot să fie foarte diferiți din punct de vedere cultural, dar experiența lecturii este aceeași în toată lumea. Toți vor să găsească o poveste în care să se afunde. Cred că atunci când scrii genul de cărți pe care îl abordez eu la care oamenii se raportează personal foarte ușor, personajele mele nu sunt super-eroi ori agenți speciali, sunt oameni obișnuiți, și devine foarte ușor pentru un cititor să se identifice cu ele. Temele devin universale. Toată lumea știe cum e să te întorci acasă după căderea întunericului, cum e să te temi că vei fi atacat sau hărțuit. Povestea ar fi putut să fie plasată în orice țară. De aceea reacția cititorilor a fost asemănătoare în toată lumea.

Reporter: Știu că pentru copiii dumneavoastră a fost o revelație să vadă că primiți felicitări de la J. K. Rowling, autoarea seriei Harry Potter. V-au cerut vreo dată să scrieți o carte pentru copii?

Clare Mackintosh: Copii mei nu mi-au cerut niciodată să le scriu o poveste. Motivul cred că este acela că se găsesc o mulțime de cărți care li se adresează deja și sunt uluitoare. Mă bazez pe asta.

Reporter: Ce rol are în procesul dumneavoastră creativ activitatea pe care o aveți pe rețelele sociale, pe Twitter, de exemplu, unde dați sfaturi despre scris, răspundeți cititorilor?

Clare Mackintosh: E o întrebare interesantă, de obicei sunt întrebată cât timp îmi consumă rețelele sociale. Cred că uneori îmi poate hrăni procesul creativ pentru că îmi oferă o perspectivă asupra lucrurilor pe care le gândesc alți oameni. De exemplu, dacă aș citi știrile din ziare, aș alege un singur ziar și l-aș citi mereu, așa că aș avea un singur punct de vedere. Cum tind să mă informez mai ales prin intermediul rețelei Twitter, ceea ce citesc pornește de la link-urile pe care le publică mai multe persoane și am o perspectivă mai largă. Privind astfel poate să pară că este un lucru bun. Dar, la fel de bine poate să îmi anuleze creativitatea, cred că felul în care comparăm pe rețelele sociale, cu toate că suntem conștienți că rețelele nu ne arată decât mici părți strălucitoare din viețile celorlalți, nu prea putem trece peste faptul că viețile lor par mai bune decât ale noastre. Mai văd uneori pe Twitter scriitori și ce ușor pare și cât succes au cărțile lor și mă mai ia de cap și mă blochează. Așa că încerc să nu petrec prea mult timp în rețea.

Clare Mackintosh a lucrat doispre­zece ani în poliție, apoi a fost jurna­list independent și consultant social media. Este fondatoarea Festivalului de Literatură Chipping Norton. În pre­zent este scriitoare profesionistă și locuiește în Cotswolds împreună cu soțul ei și cei trei copii. Clare Mackintosh conduce Silver Star Society, o organizație cari­tabilă care oferă asistență mamelor cu probleme în timpul sarcinii. Romanul ei de debut, a înregistrat în 2015 cele mai rapide vânzări pentru un autor debutant și a fost selectat pentru Richard and Judy Book Club. Dintre romanele sale, la Editura Trei au apărut în limba română „Te las să pleci” (2016), „Te văd”(2017) și „Lasă-mă să mint”(2018). Romanul „Te văd” s-a clasat pe locul 1 pe lista de bestselleruri Sunday Times, iar drepturile de publicare au fost vândute în peste 26 de țări.