Invenția care poate rezolva problema emisiilor de carbon. Ce a reușit o centrală chimică din India
Deși tehnologia de capturat emisiile de carbon nu este o noutate, ceea ce este remarcabil la această centrală este faptul că nu este subvenționată de stat, ceea ce sugerează un sistem profitabil care are potențial de dezvoltare și la alte centrale și industrii, scrie Descoperă.
Directorul centralei, Ramachadran Gopalan, dezvăluie pentru BBC: „Sunt un om de afaceri, nu m-am gândit niciodată să salvez planeta. Aveam nevoie de o sursă sigură de CO2 și aceasta era cea mai bună cale de a o obține.”
În centrala de la Tuticorin se utilizează abur obținut în urma încălzirii apei cu ajutorul cărbunilor, care este folosită apoi în diverse procese de fabricare ale chimicalelor. În compartimentul unde se arde cărbunele, dioxidul de carbon este separat într-un alt compartiment unde se amestecă cu clorură de sodiu și amoniac, ceea ce ajută la fabricarea produselor precum bicarbonat de sodiu, detergenți, dezinfectanți, îndulcitori ș.a.
Așadar, această metodă este fezabilă și prin simplitatea ei, așa cum menționează și CEO-ul companiei, Aniruddha Sharma: „Până acum ideile de a capta emisiile de carbon au fost în majoritate proiecte mari, iar riscul fiind mare au fost foarte costisitoare.”
De asemenea, proiectul este interesant și prin prisma faptului că emisiile de carbon sunt utilizate la fabricarea altor produse, în loc să fie îngropate ca până acum – acest proiect are potențialul de a arăta importanța (re)utilizării materialelor reziduale și în alte industrii, mai ales într-o lume bazată atât de mult pe consum și pe exploatarea resurselor naturale.