Irina Loghin, la 74 de ani. „E frumoasă viața de artist, dar pretinde multe sacrificii”. Povestea „Reginei muzicii populare românești”

Supranumită „Regina muzicii populare românești” sau „Perla”, cântăreața Irina Loghin spune azi că, dincolo de greutățile pe care le-a întâmpinat de-a lungul timpului, muzica a ajutat-o întotdeauna să continue cu fruntea sus. „E frumoasă viața de artist, dar numai cel ce o trăiește cu adevărat își poate da seama că pretinde multe sacrificii. (…) Viața este cum este, suntem datori să o trăim”, spunea artista, care împlinește marți 74 de ani.

Irina Loghin s-a născut pe 19 februarie 1939, în comuna Gura Vitioarei, de lângă Vălenii de Munte (județul Prahova).

Tatăl său, Efrim, venise din zona Chișinăului pentru a lucra ca logofăt pe plantațiile de vii din Valea Călugărească. „Înaine de asta, tata voia să se facă călugăr pentru că îi plăcea foarte mult să cânte, dar, mai presus de orice, îi plăcea credința. Era un om foarte credincios. (…) Înainte de a se cunoaște cu mamafusese prins la călugărie timp de un an, dar nu depusese încă jurământul de călugăr. Aici a învățat notele muzicale, aici a învățat să cânte. Tata avea în sânge cantecul”, povestește Irina Loghin pe site-ul său.

Copilăria și-a petrecut-o în locul natal, alături de cei cinci frați și surori, în vremuri grele: „Cea mai veche amintire o am din timpul bombardamentului. Într-o râpă, era o tranșee. Ne ascundeam cu toții acolo. Toți din cătunul nostru. Ca să ajungem acolo, oamenii făcuseră un fel de trepte. Destul de greu ajungeai până acolo. Aveam doar câțiva anișori… Tata ne-a trezit la trei noaptea să ne ducem acolo. Nu era plecat, încă, la război. Din cauza bombardamentului, din cauza fricii, a panicii, am început să plâng, să țip”.

Mai târziu, a urmat Liceul de Artă din Văleni, după absolvirea căruia a lucrat ca laborantă la Fabrica de Geamuri din Scăieni, care avea o secție în Vălenii de Munte.

Talentul muzical al Irinei Loghin a fost însă remarcat de la vârste fragede, imediat ce a învățat să fredoneze primele cântece de la părinții săi. Mai târziu, a început să cânte la baluri, alături de sora sa, Florica, și s-a înscris la Școala Populară de Artă din Ploiești. Acolo a avut-o ca profesoară pe Geta Mazilu și l-a cunoscut pe Octavian Cristescu, primul care a încurajat-o să meargă la București pentru a-și dezvolta talentul.

Prima probă de cântat a susținut-o într-o gară, în fața lui George Botez, Georgică Cernocan și Eugen Gall. „ au spus. . La mersul trenurilor le-am cântat , și .”, mărturisește cântăreața. După aproximativ o lună și jumătate, Irina Loghin participa la un concurs pentru ocuparea unui loc liber din Ansamblul Ciocârlia.

Acolo a cunoscut-o pe Maria Ciobanu, aflată și ea printre cei 210 concurenți. Cele două interprete au fost alese câștigătoarele concursului, astfel că Irina Loghin s-a mutat în București, unde una dintre surorile sale locuia deja.

„Cel mai greu era învățămăntul profesional. Asta însemna teorie, solfegii, istoria muzicii… Dădeam verificări în fiecare an, exact ca și la conservator și dacă nu știai te aruncau afară, indiferent că erai Irina Loghin sau Maria Ciobanu, erai plăcută sau nu erai plăcută de public. Îți desfăceau contractul de muncă dacă nu știai. Aici am învățat adevărata muzică”, scrie Irina Loghin pe site-ul său.

Primele înregistrări radio cu orchestra ansamblului le-a făcut în 1963, însă popularitatea solistei a luat amploare abia după ce dirijorul George Vancu i-a propus o colaborare. A lucrat apoi alături de orchestra Brabu Lăutaru și Benone Sinulescu. Alături de acesta din urmă, în 1967, a format primul și unul dintre cele mai iubite dialoguri muzicale folclorice.

Tot datorită lui Benone Sinulescu l-a cunoscut și pe Ion Cernea, fost campion la lupte greco-romane, care mai târziu i-a devenit soț. „Cernea făcea parte dintr-un grup de băieți și fete cu care Benone era prieten. Într-un Ajun de An Nou, a reușit ca insistențele sale să fie mai puternice decât rezerva mea și asta s-a transformat într-o prietenie, mai apoi în căsătorie”, povestește Irina Loghin.

Cei doi soți au împreună doi copii – Irinuca și Ciprian, însă niciunul dintre ei nu au urmat o carieră în muzică.

La începutul anilor ”80, din dorința Elenei Ceaușescu, Irinei Loghin i-a fost interzis să mai urce pe scenă. „Geloasă la nebunie pe acest succes al meu, pentru că, trebuie să o spunem, nu suporta ca cineva să se bucure de vreun succes, care ar fi putut într-un fel sau altul s-o eclipseze, a exclamat (Elena Ceaușescu, n. red) cu răutate: >.”

Foto: www.irinaloghin.ro

Mai târziu, artista s-a angajat în secret la Ansamblul Ciprian Porumbescu, iar în 1984 a înregistrat 25 de piese la Electrecord.

După căderea regimului comunist, interpreta de muzică populară a urcat din nou pe scenă și a început să cânte și în străinătate.

În 1998, Irina Loghin s-a înscris în Partidul România Mare (PRM), iar în legislatura 2004-2008 a fost senator, ales în județul Giurgiu.

În noiembrie 2002, președintele României Ion Iliescu i-a conferit cântăreței Crucea Națională Serviciul Credincion clasa a III-ea, iar în februarie 2004, Irina Loghin a primit Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer, Categoria D – „Arta Spectacolului”.

„E frumoasă viața de artist, dar numai cel ce o trăiește cu adevărat își poate da seama că pretinde multe sacrificii. (…) Viața este cum este, suntem datori să o trăim. Și, eu n-aș mai vrea să se întoarcă roata. Cine citește acestea, poate trage singur concluziile. Dar, dacă ar fi să o iau de la capăt, aș continua același drum cu urcușurile și coborâșurile lui.”