Iulia Vântur va juca în filmul indian „O Teri”, peliculă produsă de Atul Agnihotri, avându-i în rolurile principale pe Pulkit Samrat și Sarah Jane Dias, în regia lui Umesh Bhisht ce urmează a fi lansată în India, în luna martie.
Află mai multe știri din lumea filmului pe pagina de Facebook „I like to movie-movie”.
Dupa ce a dansat de câteva ori pe ringul visurilor de la DANSEZ PENTRU TINE, Iulia Vântur are acum prilejul să danseze alături de doi actori indieni foarte îndrăgiți la Bollywood: Pulkit Samrat și Bilal Amrohi, înconjurată de zeci de dansatori profesioniști.
„Producătorii au organizat un casting pentru songul ‘Ummbakkum” din filmul ‚O Teri” de care am aflat ulterior, de-abia după ce m-au cooptat în acest proiect. S-a întâmplat ca producătorii filmului să mă vadă dansând. Pare-se că au fost încântați de energia mea, de bucuria cu care dansez, m-au vazut și în emisiunea DANSEZ PENTRU TINE și astfel a venit propunerea pe care, sincer, am luat-o drept o glumă. Deși mai primisem anterior alte oferte de a apărea în song-uri la Bollywood”, povestește Iulia Vântur despre felul în care a fost selectată pentru apariția din pelicula „O Teri”.
Aceasta spune că cel mai probabil a primit un rol în filmul indian pentru că producătorii au considerat că se potrivește foarte bine tiparului căutat de ei, pentru rolul unei „străine”, un personaj exotic, capabil să exprime dansând exuberantă, energie pozitivă.
„Mă bucur că am avut ocazia să explorez ‚mirajul bollywoodian”, că am simțit pe propria-mi piele cum se creează astfel de momente artistice pline de emoție, de expresivitate, înconjurată de oameni care iubesc viața, care exprimă din tot sufletul acest lucru și se bucură de ceea ce fac”, precizează coprezentatoarea show-ului DANSEZ PENTRU TINE.
Iulia s-a simțit foarte bine de-a lungul celor două zile de filmare pe care le consideră o experiență inedită. „Am lucrat cu o echipă extraordinară care m-a făcut să mă simt de-a locului, care mi-a oferit suport, m-a inspirat. Tot set-up-ul a fost impresionant, condimentat cu energia a zeci de dansatori profesioniști, cu o condiție fizică extraordinară, care m-au dus cu gândul la baletul emisiunii DANSEZ PENTRU TINE, spune Iulia despre echipa cu care a lucrat.
Omul de televiziune mai spune că și piesa pe care s-au făcut filmările a fost pe placul ei. Iulia a repetat coregrafia cu Remo D”Souza, cel mai bun în acest domeniu din India și a fost la înălțimea partenerilor săi. Costumele Iuliei au fost realizate special de doi dintre cei mai tari designeri indieni, Ashley Rebello și Alvira Agnihotri și au fost o combinație între stilul western și cel indian.
„A fost o experiență memorabilă din care am învățat și mai mult să mă bucur, să trăiesc momentul și să transmit mai departe energia mea. Mă simt norocoasă și recunoscătoare pentru tot ceea ce am trăit pe platourile de la Bollywood,”, conchide Iulia Vântur.