Iuliana Tudor, emoționată de recitalul lui Ovidiu Lipan Țăndărică la emisiunea „O dată-n viață”

Publicat: 08 04. 2013, 00:39
Actualizat: 09 01. 2020, 02:40

Iuliana Tudor, prezentatoarea emisiunii „O dată-n viață” de la TVR1 a fost sensibilizată de un microrecital susținut de Ovidiu Lipan Țăndărică, la un ansamblu de toace. Acesta a fost invitație la reculegere, în Postul Paștelui, iar în timpul acestuia gazdei emisiunii i-au dat lacrimile.

„Momentul cu toacele este o idee care mi-a venit în timp, și pe care am purtat-o de la Paris până, iată, la emisiunea Iulianei Tudor. Este un moment special, care produce aceeași emoție peste tot în lume. M-am bucurat să-l aduc în emisiunea Iulianei Tudor, care este o profesionistă, iar emisiunea i se potrivește extraordinar!”, a declarat Țăndărică.

 

Emisiunea „O dată-n viață”, de la TVR1, i-a avut ca invitați pe Anca Țurcașiu și Gheorghe Turda (Maramureș), Ricky Dandel și Maria Dragomiroiu (Oltenia) și Ovidiu Lipan Țăndărică și Nicoleta Voica (Banat).

Probele muzicale au fost acompaniate de maestrul Nicolae Botrgos și Orchestra Lăutarii din Chișinău, iar pașii de dans au fost dați de Ansamblul Doina Dunării din Giurgiu.

 

LOTO – LOTO 6 DIN 49: Găsiți aici numerele extrase la LOTO duminică, 7 aprilie. Nimeni nu a câștigat premiul cel mare