În noul film, regizat de Breck Eisner, Jackie Chan va relua rolul lui Mr. Han, care îl va iniția pe adolescentul Dre Parker în tainele artei marțiale kung fu, personajul fiind interpretat de Jade Smith, acum în vârstă de 15 ani.
Jaden Smith a jucat cel mai recent în filmul „After Earth/ 1.000 post Terra”, de M. Night Shyamalan, pentru care a primit un premiu Zmeura de Aur în 2014, la categoria „cel mai prost actor”, alături de tatăl său, Will Smith, „recompensat” cu premiul pentru „cel mai prost actor în rol secundar”. Deși a fost desființat de criticii de specialitate, filmul regizat de cineastul de origine indiană M. Night Shyamalan a obținut încasări de 243 de milioane de dolari pe plan mondial, cea mai mare parte din profit provenind din afara Statelor Unite ale Americii.
„Karate Kid”, realizat în 2010, a beneficiat în schimb de cronici favorabile și a obținut încasări de 343 milioane de dolari în toată lumea. Acest remake al peliculei cu același nume din 1984 spune povestea lui Dre Parker, care pleacă din Detroit la Beijing, alături de mama lui. Puștiul de 12 ani se adaptează cu greu schimbării din viața sa, dar se va împrieteni cu Mr. Hu, omul de serviciu al școlii, un discret maestru kung fu, care va începe să îl antreneze pe băiat.
Jackie Chan, născut în 1954, este unul dintre cei mai cunoscuți și mai iubiți actori originari din Hong Kong, reușind să-și construiască o carieră de succes în filmele cu arte marțiale. În 2002, a câștigat un premiu Taurus pentru întreaga carieră la World Stunt Awards (Oscarurile în domeniul cascadoriilor) și în același an a primit o stea pe Walk of Fame. De asemenea, a câștigat un premiu MTV Movie pentru întreaga carieră, în 1995, și alte două premii MTV Movie pentru rolurile din prima și a doua parte a seriei „Ora de vârf/ Rush Hour”. În 1999, a fost numit Actorul anului, la Hollywood Film Festival.
Printre filmele în care a jucat se numără „Fracul magic”, „Ocolul Pământului în 80 de zile”, seria „Ora de vârf”, „Spionul din vecini”, „Karate Kid” și a asigurat vocea Maimuței în seria „Kung Fu Panda”.
Jaden Smith, născut în 1988, fiul actorului Will Smith, a fost considerat un „copil-minune” al Hollywoodului, după ce s-a lansat în comedia „Noi toți/ All of Us” (2003). La numai 8 ani cunoaște succesul cu interpretarea rolului Christopher din drama „În căutarea fericirii/ The Pursuit of Happyness” (2006), în care joacă alături de tatăl său.