Prima pagină » Magazin » James Blunt va concerta la inaugurarea Sălii Polivalente din Cluj-Napoca

James Blunt va concerta la inaugurarea Sălii Polivalente din Cluj-Napoca

James Blunt va concerta la inaugurarea Sălii Polivalente din Cluj-Napoca
Artistul britanic James Blunt va concerta, în 31 octombrie, la Cluj-Napoca, în cadrul evenimentului de inaugurarea a Sălii Polivalente din municipiu, care este în construcție, lucrările urmând să fie finalizate la jumătatea lunii septembrie, a anunțat, miercuri, primarul Emil Boc.

James Blunt va ajunge la Cluj-Napoca în cadrul turneului mondial de promovare a celui mai recent album, „Moon Landing”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Primarul Emil Boc a spus, într-o conferință de presă, că lucrările la Sala Polivalentă vor fi gata în 15 septembrie, iar până în 15 octombrie va fi făcută recepția.

Deschiderea oficială va avea loc în 31 octombrie, cu un concert susținut de artistul britanic James Blunt. Concertul este organizat în cadrul Festivalului Internațional de Muzică și Artă Transilvania – TIMAF.

Organizatorul TIMAF, Bogdan Buta, a declarat, în aceeași conferință de presă, că bugetul evenimentului va fi de aproximativ 250.000 de euro, biletele pentru concert urmând să fie puse în vânzare de săptămâna viitoare, cu prețuri cuprinse între 50 și 250 de lei.

„Am încercat să aducem un artist actual, care este foarte cerut de public. Concertul de la Cluj-Napoca va fi singurul eveniment al lui James Blunt care va avea loc în România în cadrul turneului de promovare”, a spus Buta.

Înaintea concertului de la Cluj-Napoca, artistul va cânta, în 29 octombrie, în Cehia, la Karlovy Vary, iar în 20 noiembrie va susține un spectacol în Irlanda, la Dublin.

Cântărețul și compozitorul britanic James Blunt, cunoscut mai ales pentru piesele „You”re beautiful” și „Goodbye my lover”, a lansat de-a lungul carierei patru albume, cel mai recent, „Moon Landing”, fiind lansat anul trecut. Artistul a câștigat de două ori Brit Awards, tot de două ori MTV Video Music Awards și a fost de cinci ori nominalizat la Premiile Grammy.

Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, care va fi inaugurată în octombrie, la patru ani de la începerea lucrărilor de construcție, va avea o capacitate de 7.200 de locuri, putând fi extinsă până la 10.000 de locuri, investiția ridicându-se la 88 de milioane de lei, fără TVA.

Primăria Cluj-Napoca a organizat în 19 noiembrie 2010 licitația pentru construirea Sălii Polivalente, aceasta fiind adjudecată pentru o sumă de 50,9 milioane de lei de către SC Con-A SA din Sibiu, iar termenul de execuție era de 36 de luni.

Societatea ACI Cluj-Napoca, clasată pe locul al treilea la licitație, cu o ofertă de aproape 92 de milioane de lei, a contestat în instanță atribuirea lucrărilor către Con-A și a câștigat în urma unei sentințe a Tribunalului Cluj. Lucrările au fost sistate în martie 2012, după ce fuseseră realizate în proporție de 65 la sută.

Instanța a decis, de asemenea, organizarea unei noi licitații de către municipalitate pentru lucrările rămase de executat.

În decembrie 2013, Primăria Cluj-Napoca a desemnat câștigătorul licitației organizate pentru continuarea lucrărilor la Sala Polivalentă, fiind vorba despre o asociere de firme în jurul SC Con-A SA, cu o ofertă totală de 36,5 milioane de lei.