Prima pagină » Magazin » Janet Jackson, noua imagine a UNICEF

Janet Jackson, noua imagine a UNICEF

Janet Jackson, noua imagine a UNICEF
Cântăreața americană Janet Jackson a devenit noua imagine a UNICEF și va promova o campanie inițiată de această organizație pentru a combate foametea din Africa, informează contactmusic.com.

Artista americană a înregistrat deja un material video pentru UNICEF, în care își îndeamnă fanii să facă donații pentru a combate malnutriția copiilor din Sahel, o regiune din vestul și centrul Africii.

Janet Jackson afirmă că această campanie împotriva foametei este foarte importantă pentru ea, întrucât artista americană a dus de-a lungul anilor o veritabilă luptă cu problemele cauzate de fluctuațiile greutății sale corporale.

„Cred într-o lume în care niciun copil nu va mai muri de malnutriție și din alte cauze care pot fi prevenite. Din acest motiv militez și sprijin acele soluții salvatoare de vieți care sunt disponibile și promit tuturor copiilor că mă voi asigura că oamenii din lumea întreagă îi ascultă și vor participa la această schimbare care trebuie să se producă. UNICEF este cel mai bun partener posibil pentru această schimbare”, a declarat Janet Jackson.

„Știu ce înseamnă să te înfometezi intenționat. Înțeleg ce înseamnă să mănânci obsesiv. Lupta mea cu problemele cauzate de fluctuația greutății corporale și degradarea respectului de sine sunt chestiuni atât de personale și, cu toate acestea, presa le-a făcut să devină cât se poate de publice. Mă simt datoare să aduc hrană și iubire acelor copii care nu au parte de ele”, a adăugat artista americană.

Janet Jackson este cea mai mică dintre cei nouă copii ai familiei Jackson și, exceptându-l pe Michael, este singura care s-a bucurat de succes în cariera solo, reușind să vândă peste 70 de milioane de albume în lumea întreagă, de la debutul ei, în 1982.