Japonia se pregătește să intre în epoca „ARMONIEI NOROCOASE”, după abdicarea împăratului Akihito

Japonia se pregătește să intre în epoca „ARMONIEI NOROCOASE, după abdicarea împăratului Akihito
Publicat: 01/04/2019, 15:03

Japonezii au așteptat cu nerăbdare anunțul privind numele noii ere („gengo”), care va fi folosit pe monede, calendare, în presă și în documentele oficiale.

Numele „Reiwa” este scris cu două caractere în japoneză, primul însemnând „bun” și „frumos”, dar și „ordine” și „comandă”, iar al doilea, „pace” și „armonie”.

Noul nume pune accent pe frumusețea culturii tradiționale a Japoniei, dar și pe un viitor în care toți își vor putea îndeplini visurile, a spus Abe în conferința de presă.

„Națiunea noastră se află în fața unui punct de cotitură, dar sunt numeroase valori japoneze care nu trebuie să dispară”, a mai spus premierul.

Prințul moștenitor Naruhito va urca pe tronul Crizantemei la o zi după abdicarea tatălui său, împăratul Akihito. Pe 30 aprilie se încheie era Heisei, care a debutat în 1989, iar Akihito este primul împărat japonez care alege să abdice în ultimele două secole.

Numele „Reiwa” a fost preluat pentru prima dată dintr-o antologie veche de poeme japoneze, „Manyoshu”, și nu ales din vechile texte chinezești.

Regulile stipulează că numele erei trebuie să coincidă cu idealurile națiunii, să fie format din două „kanji” (caractere), să fie ușor de scris și de citit. Nu trebuie să fie utilizat în mod comun și nici să fi fost folosit într-o combinație anterioară.

În istoria modernă a Japoniei au fost patru perioade de domnie: Meiji (1868 – 1912), Taisho (1912 – 1926), Showa (1926 – 1989) și actuala Heisei, tradusă prin „obținerea păcii”.

Cele trei decenii ale erei Heisei au fost marcate de prăbușirea economiei Japoniei, ani de stagnare, dezastre naturale și propagarea social media.

Împăratul Akihito și împărăteasa Michiko au modernizat profund monarhia japoneză atât de legată de tradiții, au adus-o mai aproape de popor și au contribuit la popularizarea acesteia.

Akihito a încălcat mai multe tradiții, de la căsătoria cu o femeie pe care o iubea la campania sa pentru pace și exprimarea regretului pentru rolul Japoniei din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar acest lucru i-a adus popularitate și respect.

Născut în 1933, Akihito avea 11 ani când s-a încheiat cel de-Al Doilea Război Mondial.

A moștenit tronul Crizantemei în 1989, devenind al 125-lea împărat al Japoniei, după moartea tatălui său, împăratul Hirohito. În perioada acestuia, Japonia a trecut printr-o expansiune agresivă, care a avut ca rezultat o devastare a țării, dar și o constituție care impunea un pacifism instituționalizat după război, redactată de forțele de ocupație americane. Hirohito a rămas împărat, dar nu a mai avut nicio putere politică.

Akihito s-a îndepărtat treptat de tradiții care impuneau ca împăratul să stea separat de oamenii de rând. A fost, de altfel, primul împărat care s-a căsătorit cu o persoană fără titlu nobiliar, Michiko Shoda, fiica unui magnat al făinii. S-au cunoscut la un turneu de tenis și s-au căsătorit în 1959, evenimentul stârnind o furtună mediatică.

Cei doi au ales să își crească singuri copiii și nu să apeleze la bone, așa cum se obișnuia.

Michiko, criticată în primii ani ai căsătoriei pentru că nu a respectat tradițiile, l-a născut pe prințul Naruhito în 1960, dar a suferit un avort spontan trei ani mai târziu și s-a retras din viața publică. L-a născut pe prințul Akishino în 1965, însă a continuat să sufere de tulburări provocate de stres. Suporterii ei sunt de părere că ea a contribuit mult la modernizarea monarhiei nipone.

După cutremurul și tsunamiul care au provocat explozia de la Fukushima, în 2011, Akihito a avut o apariție fără precedent la televiziuni, pentru a face un apel la calm.

Două luni mai târziu, cuplul imperial mergea în vizită la Fukushima, spre uimirea puriștilor care considerau că datoria primară a împăratului este să se roage, nu să se întâlnească cu poporul.

Popularitatea lui Akihito i-a permis acestuia să își exprime opinii politice, în ciuda faptului că nu are un rol în acest sens.

De exemplu, și-a făcut publică în mod clar opoziția față de naționalism și și-a exprimat „regretul profund” privind acțiunile Japoniei din cel de-Al Doilea Război Mondia.

Într-o vizită istorică făcută în 1992 în China, Akihito a spus că Japonia „a produs o mare suferință poporului chinez”.

Iar, în timp ce vizita Coreea de Sud, și-a exprimat „regretele profunde” pentru suferințele coreenilor din timpul ocupației nipone, între anii 1910 și 1945.

Pentru a pune capăt domniei, Akihito a încălcat o altă regulă și a apărut la televiziuni, în 2016, cerând poporului să îl lase să abdice.

Parlamentul și guvernul au adoptat ulterior o decizie care modifica legea ce impunea împăraților să rămână pe tron până la moarte, astfel încât rolul său să fie preluat de prințul moștenitor Naruhito.

În vârstă de 59 de ani, prințul moștenitor Naruhito va fi al 126-lea împărat al Japoniei și primul născut după cel de-Al Doilea Război Mondial. S-a căsătorit în 1993 cu Masako Owada, o femeie fără titlu nobiliar, iar, opt ani mai târziu, s-a născut unicul lor copil, prințesa Aiko.

Viitorul împărat Naruhito și-a anunțat intenția de a continua munca tatălui său.

Politica Japoniei se bazează pe un sistem multipartinic, parlamentar și reprezentativ al unei monarhii constituționale. Puterea executivă este deținută de guvern, iar Constituția japoneză din 1947 i-a limitat rolul împăratului la cel de „simbol al statului și al unității poporului japonez”.

Foto: Hepta

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Măsuri speciale pentru un ministru suedez care are „cea mai ciudată fobie din lume”
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la...
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu, apariție incendiară!
Povestea unui român, printre cele mai enigmatice dispariții din lume. A reapărut brusc după 30...
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea...
Povestea incredibilă a „celui mai modificat om din lume”. S-a mutat în altă țară ca...
Povestea americanului manipulat de mamă ca să ajungă criminal. Dezvăluiri după ce a stat 20...
Regina Întunericului rupe tăcerea, la o zi după înmormântarea secretă a lui Prigoană: 'Nu și-a...
Nu mai cumpăra ACESTE 7 alimente congelate. Se găsesc în toate supermarketurile din România! Ce...
Produsul pe care românii îl comandă la foc automat, în ultimii ani: "Decât să mănânc...
Iasmina, fata de 14 ani care s-a sinucis, postare CIUDATĂ pe Facebook înainte să-și ia...
Ce se va întâmpla cu pensia de urmaș după moartea lui Silviu Prigoană. Cum vor...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Ce fel de dubă poți să conduci cu permis Categoria B?
Consilier Trump: UK să se alinieze SUA în materie de comerţ mai degrabă decât să...
SOARELE ar putea avea o altă COMPOZIȚIE decât se credea până acum!
Se schimbă cărțile de identitate. Noile reguli pentru buletine din 7 mai 2025
Greșeala care îți poate ruina sărbătorile de iarnă. Sunt vizați cei care locuiesc la bloc
Prima reacție a UEFA după ce Kosovo a abandonat meciul cu România. Mihai Stoichiţă asigură...
Văduva lui Silviu Prigoană, declarații bombă după decesul omului de afaceri
Cristi Brancu a dezvăluit unde era Mihaela Botezatu în momentul în care s-a produs evenimentul...
Cine este Igor Cuciuc, interpretul de muzică populară care și-a pierdut fiica de doar 17...
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
Convorbirea lui Scholz cu Putin a deschis „cutia Pandorei”, susține Zelenski