Rețeaua de televiziune americană NBC a anunțat, miercuri, că Jimmy Fallon va găzdui emisiunea „The Tonight Show” din primăvara anului 2014, când Jay Leno își va finaliza contractul de prezentator al acestui program, potrivit nbcnews.com.
După două decenii de activitate, Jay Leno a anunțat că va renunța la „The Tonight Show” în primăvara lui 2014, locul lui urmând să fie luat de Jimmy Fallon, care în prezent este gazdă a show-ului „Late Night”, difuzat tot pe NBC.
Jimmy Fallon, care din 2009 prezintă „Late Night”, îl va înlocui pe Jay Leno la emisiunea „The Tonight Show” din februarie 2014, potrivit The New York Times.
Anunțul oficial al NBC vine după câteva luni de zvonuri potrivit cărora Fallon urma să îi ia locul lui Leno, în condițiile în care contractul acestuia din urmă cu NBC expiră anul viitor.
„Jay Leno este un simbol al divertismentului, făcând de peste 20 de ani milioane de oameni să râdă în fiecare seară a săptămânii”, a declarat Steve Burke, Chief Executive Officer (CEO) al NBCUniversal.
Potrivit acestuia, perioada atât de lungă de timp în care Jay Leno a fost gazda celui mai apreciat „late-night show” (emisiune de divertisment de seară, n.r.) este „un testament al eticii sale și al dăruirii sale pentru telespectatori și pentru NBC”.
La rândul său, Jay Leno l-a felicitat pe Jimmy Fallon. „Sper că vei fi la fel de norocos ca mine și vei reuși să îți păstrezi locul de muncă până când vei deveni tipul cel bătrân”, a glumit Jay Leno. „Dacă o să aveți nevoie de mine, mă găsiți (parcat, n.r.) în garaj”, a mai spus Leno.
„Sunt foarte încântat să găzduiesc un show care începe astăzi în loc de mâine”, a glumit Jimmy Fallon, făcând referire la modificarea orei sale de intrare în emisie – 23.00, în loc de 00.35 (ora de începere a emisiunii sale din prezent „Late Night”, n.r.).
Pentru a face și mai ușoară tranziția pentru Fallon, „The Tonight Show” se va filma în New York, în Rockefeller Plaza, acolo unde era filmat inițial show-ul. Acesta este locul unde în prezent se filmează emisiunea „Late Night”, găzduită de Fallon.
Producătorul executiv al „The Tonight Show” va fi Lorne Michaels, creatorul și producătorul show-ului „Saturday Night Live”.
Cu excepția celor șapte luni foarte controversate când a fost înlocuit cu Conan O’Brien, Jay Leno a fost gazda „The Tonight Show” timp de 20 de ani, devenind o legendă a televiziunii și divertismentului.
Jay Leno, în vârstă de 62 de ani, prezintă „The Tonight Show” din 1992, când l-a înlocuit pe Johnny Carson. El a părăsit pentru scurt timp emisiunea în 2009, pentru un show în prime time la aceeași televiziune, fiind înlocuit cu Conan O’Brien. Însă audiențele scăzute înregistrate de O’Brien i-au determinat pe cei de la NBC să mute noua emisiune a lui Leno în intervalul original al acestuia, 23.35, și pe cea a lui O’Brien, după miezul nopții.
După o aprigă dispută, O’Brien și-a dat demisia, primind despăgubiri de 33 de milioane de dolari de la NBC, iar Leno s-a reîntors ca gazdă a „The Tonight Show” în martie 2010.