Jennifer Aniston și Justin Theroux au urmat ședințe de terapie de cuplu

Publicat: 17 12. 2013, 17:39
Actualizat: 26 03. 2019, 16:07

Actrița Jennifer Aniston și logodnicul său, actorul Justin Theroux, care urmau să se căsătorească anul acesta, au participat la ședințe de terapie de cuplu și au luat decizia de a petrece mai mult timp împreună în 2014, informează contactmusic.com.

Cuplul de actori a luat hotărârea de a petrece mai mult timp împreună în 2014, iar Justin Theroux intenționează să se căsătorească cu Jennifer Aniston anul viitor.

„Jen și Justin se iubesc, sunt pe deplin dedicați unul altuia. Sperau să fie deja căsătoriți, dar angajamentele din carieră le-au dat planurile peste cap anul acesta. Au fost o vreme la terapie de cuplu. Amândoi regretă că nu au petrecut mai mult timp împreună (…) și au decis că anul viitor va fi diferit”, a declarat o sursă pentru MailOnline.com.

Cuplul va petrece Crăciunul separat – Jennifer Aniston se va afla în Los Angeles, alături de familie, la fel ca și Justin Theroux, pe coasta de est, dar, în 2014, vor petrece împreună o vacanță romantică în Cabo San Lucas din Mexic.

Jennifer Aniston a afirmat, de asemenea, că se va muta temporar la New York anul viitor, pentru a fi alături de logodnicul său, care va juca în serialul TV „The Leftovers”.

Cuplul, care s-a logodit în vara anului 2012, afirmă că intenționează să organizeze o ceremonie restrânsă de nuntă, ca o petrecere între prieteni. Justin Theroux este decis să se căsătorească în 2014, dar nunta va fi „mai spontană și organică decât prevăzuseră anterior”, conform aceleiași surse.

Jennifer Aniston a spus la un moment dat că nu se grăbește cu nunta, deoarece trebuia să promoveze cel mai recent film al său „Noi suntem familia Miller”, lansat în timpul acestei veri.

„Deja ne simțim căsătoriți. Suntem foarte fericiți și îndrăgostiți”, a afirmat actrița.

Jennifer Aniston, în vârstă de 44 de ani, a fost căsătorită cu celebrul actor american Brad Pitt, de care a divorțat în 2005, după apariția în presa hollywoodiană a unor informații potrivit cărora acesta a înșelat-o cu o altă actriță celebră de la Hollywood, Angelina Jolie.

Justin Theroux, în vârstă de 42 de ani, nu a fost niciodată căsătorit.

Aniston a devenit cunoscută datorită personajului Rachel Green din serialul de comedie „Friends” difuzat timp de zece sezoane de postul NBC începând din 1994. Pentru acest rol, actrița americană a primit numeroase premii importante, inclusiv un Emmy și un Glob de Aur.

După încheierea acestui serial, Jennifer Aniston a început să joace și în filme pentru marele ecran, cum ar fi comediile romantice „Dumnezeu pentru o zi” (2003), „Rutina, bat-o vina” (1999), „Surpriză: Vine Polly!” (2004) și „Despărțiți, dar împreună” (2006). În ultimii ani, actrița a avut o tentativă de a juca și în alte genuri de filme, precum thriller-ul „Fără control” (2005), după care a revenit la stilul comediilor romantice.

În luna februarie, Jennifer Aniston a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame, devenind prima vedetă din distribuția serialului „Friends” care a primit o astfel de distincție.

După divorț, Aniston a avut mai multe relații de scurtă durată, printre altele cu actorul Vince Vaughn, modelul britanic Paul Sculfor și cântărețul John Mayer.

Actorul Justin Theroux s-a remarcat în câteva lungmetraje importante, precum „American Psycho”, „Calea Misterelor/ Mulholland Drive”, „Zoolander Manechinul”, „Furtuna tropicală/ Tropic Thunder” și „Iron Man – Omul de oțel 2”.