Jennifer Lawrence – vedeta care a generat cele mai mari încasări în cinematografe în 2013

Publicat: 02 01. 2014, 12:03
Actualizat: 30 07. 2014, 11:31

Actrița Jennifer Lawrence s-a situat pe primul loc în topul vedetelor care au generat cele mai mari încasări în cinematografe în 2013, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat anual în rândul proprietarilor de săli de cinema din SUA, informează contactmusic.com.

onducerea Quigley Publishing Company – compania care publică International Motion Picture Almanac, un almanah considerat o „biblie” a industriei cinematografice americane, incluzând sute de pagini de biografii și informații din domeniu – le-a cerut proprietarilor de cinematografe și cumpărătorilor de filme să realizeze un Top 10 cu artiștii care au adus cele mai mari încasări în 2013, iar Jennifer Lawrence a adunat în sălile de cinema mai mulți spectatori decât oricare alt actor, în urma aparițiilor sale în filmele „Scenariu pentru happy-end/ Silver Linings Playbook”, „Jocurile foamei: Sfidarea/ The Hunger Games: Catching Fire” și „Țeapă în stil american/ American Hustle”.

Pe locul al doilea în acest top se află actrița Sandra Bullock, cu aparițiile sale în filmele „Captură la dublu/ The Heat” și „Gravity 3D: Misiune în spațiu/ Gravity”.

Primele cinci poziții ale topului sunt completate, în ordine, de actorii Bradley Cooper, Tom Hanks și Denzel Washington.

Leonardo DiCaprio, Tom Cruise, Brad Pitt, Hugh Jackman și Melissa McCarthy completează Topul 10 al vedetelor cu cele mai mari încasări în cinematografele americane în 2013.

Pe lângă poziția de lider ocupată în topul realizat de Quigley Publishing, Jennifer Lawrence a fost numită artistul anului de agenția Associated Press. Totodată, actrița a primit mai multe nominalizări la diferite premii, printre care Globul de Aur, pentru rolul său din „Țeapă în stil american/ American Hustle”.

Jennifer Lawrence Shrader, născută pe 15 august 1990, în Louisville, Kentucky, este una dintre actrițele americane tinere în mare vogă. La vârsta de 14 ani, Jennifer Lawrence a decis să urmeze o carieră în actorie și și-a convins părinții să o ducă în New York pentru a găsi un agent de talente. Deși ea nu a avut experiență în actorie, a primit multe laude de la agenția pentru care a dat audiții. A absolvit liceul doi ani mai devreme pentru a începe o carieră în actorie.

A avut roluri principale în „The Bill Engvall Show” și în filme precum „Departe de câmpia în flăcări/ The Burning Plain” și „Mâinile tatălui meu/ Winter’s Bone”, pentru care a primit aprecieri critice și o nominalizare la Oscar pentru cea mai bună actriță. Jennifer Lawrence a primit premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal, pentru prestația din „Silver Linings Playbook”, la cea de-a 85-a gală de decernare a acestor distincții, care a avut loc la Los Angeles, în februarie 2013.