Jerry Seinfeld, pe primul loc în topul celor mai bogați actori de comedie
Jerry Seinfeld ocupă, pentru al treilea an consecutiv, primul loc în topul celor mai bogați actori de comedie alcătuit de revista Forbes, informează bbc.co.uk.
Astfel, actorul în vârstă de 59 de ani a obținut venituri de 32 de milioane de dolari în 2012. Starul american a obținut aceste venituri din vânzarea drepturilor de difuzare a celebrului său sitcom „Seinfeld” și din cele peste 70 de spectacole de stand-up comedy pe care le-a susținut anul trecut.
Actorul și ventrilocul Terry Fator, câștigătorul celui de-al doilea sezon al emisiunii-concurs „America’s Got Talent”, se află pe locul al doilea în acest top, cu venituri de 24 milioane de dolari. Terry Fator a susținut anul trecut peste 200 de spectacole, grație unui contract încheiat pe cinci ani cu Mirage Hotel din Las Vegas.
Pe locul al treilea în acest top al celor mai bogați actori de comedie, dominat de bărbați, se află canadianul Russell Peters. Considerat unul dintre cei mai de succes actori de comedie din lume, Russell Peters a obținut venituri de 21 milioane de dolari în 2012, prin spectacole susținute în săli uriașe, precum Madison Square Garden din New York și O2 Arena din Londra.
Ventrilocul Jeff Dunham, care a ocupat primul loc în topul din 2010, se află de această dată pe poziția a patra, cu venituri de 19 milioane de dolari.
Louis CK, recompensat cu un premiu Emmy, a debutat pe locul al cincilea în acest top, cu venituri de 16 milioane de dolari. El a realizat această performanță după ce a decis să vândă bilete la show-urile sale de comedie prin intermediul propriului site, evitând distribuitorii de bilete tradiționali.
Topul 10 al celor mai bogați actori de comedie este completat de Kevin Hart (14 milioane de dolari), Larry the Cable Guy (13 milioane de dolari), George Lopez (12 milioane de dolari), Daniel Tosh și Gabriel Iglesias (ambii au obținut 11 milioane de dolari în 2012) și Ron White (10 milioane de dolari).
Pentru a putea fi incluși în acest top realizat de Forbes, principala sursă de venituri a actorilor trebuia să provină din vânzările de bilete.
Editorii Forbes au realizat acest clasament după ce au stat de vorbă cu agenții, consilierii financiari și alte surse din anturajul actorilor. Topul a fost realizat pe baza veniturilor obținute în perioada 1 iunie 2012 – 1 iunie 2013.