Jiří Menzel: „Când lumina era stinsă, cenzorii râdeau, când se aprindea, erau împietriți”

Cineastul ceh Jiří Menzel, care a primit premiul pentru întreaga carieră la Festivalul Internațional de Film Transilvania, a declarat într-un interviu acordat MEDIAFAX că, în perioada comunistă, cenzorii râdeau la vizionările filmelor sale, în întuneric, iar când se aprindea lumina, erau împietriți.

Cineastul ceh a participat la mai multe evenimente organizate în onoarea sa la Festivalul Internațional de Film Transilvania (31 mai – 9 iunie), printre care prezentarea unei expoziții de afișe de film cehești și proiecția comediei sale „Sătucul meu drag”.

În interviul acordat MEDIAFAX, Jiří Menzel vorbește despre relația sa cu scriitorul Bohumil Hrabal, despre alegerile pe care a trebuit să le facă după ce a câștigat Oscarul pentru cel mai bun film într-o limbă străină, pentru „Trenuri bine păzite”, dar și despre experiența de a scrie un scenariu original pentru cel mai nou lungmetraj al său, „Don Juanii”, care va fi lansat, cel mai probabil, în toamna acestui an.

ACTUALITATE Victor Ponta: „Noul AMBASADOR al SUA în România va veni de la masa de la Mar-a-Lago”

08:43

NEWS ALERT Reprezentanții noii coaliții anunță componența noului GUVERN și programul de Guvernare. Crin Antonescu, candidat comun la prezidențiale

08:39

Prezentăm intergral interviul acordat MEDIAFAX de regizorul Jiří Menzel:

Reporter: Ați spus că vedeți faptul că sunteți regizor ca pe o muncă, o muncă pe care trebuie să o faceți bine. Dacă nu ați fi fost acceptat la facultatea de film, ce muncă ați fi făcut?

Jiří Menzel: Nu știu. Poate că o muncă de asistent… sau aș fi lucrat într-o bibliotecă, pentru că citeam cu multă plăcere.

Rep.: Ați luat Oscarul la o vârstă foarte fragedă. Ați primit apoi oferte de a lucra în străinătate?

J. M.: Da.

Rep.: De unde?

J. M.: De la studiourile Universal.

Rep.: Și de ce ați refuzat?

J. M.: Pentru că aveam deja un proiect în lucru, lucram la următorul meu film, la „Ciocârliile pe sârmă”, și am zis „nu”, pentru că această ofertă ar fi însemnat să mă mut în America. Aveam părinții în Praga, eram îndrăgostit la Praga și am zis că, dacă tot ce știu am învățat în Cehia, de ce să folosesc în altă țară? MiloÅ¡ Forman a rămas acolo pentru că el a știut foarte bine că el vrea să facă filme mari. Eu nu mi-am dorit asta, nu am avut aceste ambiții mari. Eu nu aș fi știut să filmez în acele condiții americane atât de bine cum a filmat MiloÅ¡ Forman.

Rep.: Nu ați regretat niciodată?

J. M.: Sigur, la un moment dat m-am simțit prost în clipa în care nu am putut să lucrez deloc. Dar sunt bucuros că a fost așa de simplu și îl apreciez pe Milos că, în ciuda condițiilor mult mai grele decât cele pe care le-am avut eu, a reușit să facă ceea ce a reușit și nu a făcut filme americane. În acele filme americane era spirit ceh.

Rep.: Ce v-a făcut totuși să continuați în momentul în care vi s-a interzis să faceți filme?

J. M.: Profesia. Am învățat să fac asta și am făcut asta.

Rep.: Ați vorbit despre umor. Umorul este o chestiune delicată. Cine trebuie să râdă ca să vă dați seama că ați reușit?

J. M.: Oricine. Oamenii normali, simpli.

Rep.: Ați avut o prietenie minunată cu scriitorul Bohumil Hrabal. V-ați certat vreodată pe marginea unui scenariu?

J. M.: Nu, nu. El era un om mult prea de treabă, știa că îl admir și că niciodată nu o să îi înșel încrederea pe care mi-a acordat-o. Știa că știu să fac film și că ceea ce știu pun în slujba operei sale. Așa că, atunci când scriam un scenariu împreună… mai exact el îl scria, eu doar adăugam niște observații, niște propuneri și, când nu respecta micile observații pe care le făceam pe scenariu, atunci nu făceam acea modificare. Și eu nu am putut niciodată să intru în polemică cu el, pentru că știam că trebuie să îi respect părerea. Așa că această colaborare cu el a fost practic ideală. Întotdeauna a spus „Cartea e a mea, filmul este al tău, fă așa cum crezi”.

Rep.: În perioada comunistă, pentru ca filmele să intre în cinematografe existau cenzorii care le vizionau anterior, ca să vadă dacă sunt potrivite pentru film. Ați surprins cenzori râzând la proiecțiile filmelor dumneavoastră?

J. M.: Atât timp cât lumina era închisă, râdeau, când se făcea lumină, aveau niște fețe împietrite.

Rep.: A existat vreun cenzor care și-a cerut scuze ulterior de la dumneavoastră?

J. M.: Nu a fost o cenzură. În mod oficial nu exista. Fiecare știa ce își poate permite. Dramaturgul spunea: „Cu asta cred că va fi o problemă, dar îmi place, așa că o să o prezint dramaturgului-șef”. Asta a fost peste tot. Și mai sus, și mai sus… „Cred că nu trece, o dau mai departe”. Și, până la urmă, ajungea din treaptă în treaptă înapoi la mine și îmi spunea dramaturgul „Din păcate, nu am reușit să trec asta”. Și, dacă omul știe care îi sunt limitele și nu vrea să facă o muncă inutilă, atunci poate să spună tot ce dorește conștiința sa, dar nu să provoace. Sistemul de verificare de acest tip a fost unul gradual, treptat. Pentru că superiorii erau plătiți ca să ne controleze pe noi, așa că și dacă primeau un scenariu complet nevinovat trebuia să găsească ceva care să justifice existența lor, o propoziție…

Rep.: Pentru „Don Juans” ați scris singur scenariul. Care au fost cele mai grele lucruri cu care v-ați confruntat?

J. M.: Să stau jos și să scriu. Cred că mi-am spus că am o viață prea ușoară și am zis să mă pedepsesc puțin și am găsit să scriu un scenariu, ceea ce consider că este o muncă pentru un criminal.

Rep.: Ați spus, când ați vizitat expoziția de afișe din filmele dumneavoastră, la Muzeul de Artă din Cluj, că ați vrea ca mama dumneavoastră să vadă acel moment. Ce părere avea mama dumneavoastră despre meseria pe care o practicați?

J. M.: Știa că are un fiu foarte capabil, dar era foarte severă. Când ne-am întors de la proiecția filmului „Trenuri bine păzite”, toată lumea m-a felicitat. Mama mea a tăcut. Pe tot drumul cât ne-am întors acasă, ea a tăcut. Când am ajuns acasă, a închis ușile și mi-a spus: „În film s-a vorbit vulgar”. Și ea nu îl plăcea pe domnul Hrabal.

Rep.: De ce?

J. M.: Pentru că, din punctul ei de vedere, era vulgar, în literatura lui erau cuvinte vulgare.

„Un maestru al comediei umane”, cum îl numea influentul critic american Rogert Ebert, Jiří Menzel s-a născut la Praga, în 1938, și a absolvit celebra școală de film FAMU în 1962. Coleg de generație cu MiloÅ¡ Forman și VÄ›ra Chytilová, Menzel este unul dintre reprezentanții Noului Val în cinematografia cehă. Scurtmetrajul său „Moartea domnului Baltazar” a fost inclus într-un film-manifest al Noului Val, numit „Pearls of the Deep/ Micile perle”, distins cu premiul criticii – FIPRESCI la Locarno, în 1965.

La doar 28 de ani, cu primul lungmetraj și cu doi ani înainte de Primăvara de la Praga, din 1968, Jiří Menzel a devenit unul dintre cei mai cunoscuți regizori europeni, câștigând Oscarul pentru cel mai bun film străin cu „Trenuri bine păzite/ OstÅ™e sledované vlaky”, una dintre cele șase pelicule pe care avea să le regizeze după povestiri semnate de renumitul scriitor ceh Bohumil Hrabal. Filmul i-a adus numeroase alte premii și șansa de a pleca din fosta Cehoslovacie. Menzel a rămas însă în țară și a regizat peste 20 de filme, majoritatea premiate.

În 1968, obținea marele premiu la Karlovy Vary pentru „Vară capricioasă/ Rozmarné léto”, iar în 1969 termina un film care a stat închis două decenii din cauza cenzurii: „Ciocârlii pe sârmă/ SkÅ™ivánci na niti”, o altă adaptare după Hrabal, recompensată cu Ursul de Aur și cu premiul FIPRESCI la Festivalul de la Berlin abia în 1990.

Jiří Menzel a mai regizat, printre altele, „Cutting it Short/ PostÅ™ižiny” (mențiune specială la Festivalul de la Veneția, 1981), „Sfârșitul vremurilor vechi/ Konec starých časů” (cel mai bun film – Festivalul Internațional de la Los Angeles, 1990) și „În slujba regelui Angliei/ I Served the King of England” (premiul FIPRESCI la Berlin, propunerea Cehiei la Oscar – 2007).

În prezent, regizorul se află în postproducție cu noul său film „Don Juans/ DonÅ¡ajni”.

Cineastul este membru al Academiei de film americane, membru fondator al Academiei de Film Europene și a condus departamentul de regie al FAMU între 1990 și 1992. Timp de șapte ani, între 1991 și 1998, a fost șeful Studio 89, parte a renumitei companii de producție Kratky Film. Montează, ca regizor de teatru, pe diferite scene ale lumii și joacă la două teatre din Praga. Ca actor, a apărut în peste 40 de producții. În 1996, președintele Vaclav Havel i-a oferit Medalia de onoare a statului ceh.